Scrisorile lui Stanca. Dragă Anda Călugăreanu,

Dragă Anda Călugăreanu,

Ţie, draga mea prietenă, nu-ţi pot face un articol “In memoriam”. La 25 de ani de la plecare. Nu pot. Încă. Poate la o sută de ani. Dacă mai sunt viu. Mi-e un dor nebun de tine. Şi de Moţu acela din anii ’70; şi de Tufi, chiar dacă cu el te-ai certat şi v-aţi despărţit, chiar dacă Ioana… mă opresc. Pentru mine râmâne partea aia frumoasă, extatică a tinereţii noastre. Aia cu trupa ludică, aşa-i spun eu. Cu Andu Bocăneţ, pe care l-am prins destul, dar nu foarte; cu Doina Levinţa. Cu Cornel Patrichi, care era să mă pocnească la Taverna din Mamaia, fiindcă nu ştiu ce poantă am spus şi l-a atins fără să vreau... Cu Cornel însă nu am fost niciodată supărat… Şi apoi voi trei, Anda, Moţu şi Tufi, în marile show-uri “averty”-ste ale lui Andu. Care şi el s-a dus demult. Tu ai mai prins post-revoluţia, ai terminat Facultatea de Teatru. Ai jucat teatru cu Mălăele. Ai lăsat muzica uşoară, care nu prea te aranja, pentru rock, unde ai avut satisfacţii mai mari, deşi mai puţini bani. Ai fost şi ai rămas o mare vedetă. Un mit. Mă doare că nişte ziarişti veroşi ţi-au făcut duşmani degeaba. Au experimentat pe soarta ta, pe moartea ta. Publicitatea făcută dispariţiei tale fiind nestăvilită, experimentalistă şi ordinară. Nu meritai asta. Oamenii de bun simţ - au mai rămas câteva exemplare p-acilea… - s-au supărat pe indecenţa publicităţii, pe spectacolul lugubru de la funeraliile tale. Azi, obiceiul brevetat s-a extins ca o molimă şi la tv. Un dezastru plăcut ochiului ignorant. Ţi-am spus asta ca să ştii.Ei bine, cam tot aceleaşi erori s-au petrecut şi cu Ioana. Ades fiind mediatizat, copilul tău, cu lucruri mai puţin agreabile. Mă abţin să-ţi spun. Nu pot şti eu cum e să te naşti copilul unor vedete şi să ajungi de mică pe străzi, la mila publică. Vai de soarta ei! Mi-e o milă abisală de Ioana, de soarta ta, de soarta ei. Nu ştiu sub ce zodie s-a născut copila ta. Ce blesteme, de unde… căci nu am nici o explicaţie logică privind soarta ei. De aceea devin mistic, esoteric… orice numai realist nu. Căci, re-re-repet, nu ştiu de unde-i vin nenorocirile astea. O ştiu de când te-am vizitat la casa nouă din Moşilor. Era o năbădăioasă, neascutătoare, dar avea căţiva anişori. Copiilor prea cuminţi, fără temperament, li se cam spune popular “blegi”. Ioana era vioaie, inteligentă. Ce-o fi avut Pronia cu copilul ăsta, de l-a dus acolo unde este acum?Mă iartă, Ancuţa, că acum, la 25 de ani de la plecarea ta, - era chiar de Sfântă Mărie - am îndrăznit să-ţi spun nişte adevăruri. Mă opresc. Şi te plâng…