Scrisorile lui Stanca: Dragă Andreea Mantea,

2 mai 2013 17:06   Vedete românești
Ultima actualizare:

Povestea ta, un roman-fluviu. Sau unul comico-tragic. Mai dur-realistic spus, e ca-n filmele cu proşti. Nu e deloc un roman. Un film. Dar, poate fi. E viaţa ta. Nu ficţiune. Vezi filmul „Vă place Brahms?”.

Dacă îţi plac jocurile erotico-sexualo-matrimoniale e ok. "El e cu tine. Dispare din pat. Se duce la alta. Se bagă-n pat cu ea. O consumă. Revine la tine. Tu îl respingi. El plânge: nu mai fac! Îşi smulge părul de la subţiori. Presară cenuşă pe craniu. Tu-l crezi. Îl reprimeşti. În pat. Dar după Postul Negru. Îl omeneşti cu daruri scumpe. Cu bijouurile tale. Adormi îmbăiată de extaze. Te trezeşti. El nu e... s-a dus tot la aia.."

...Să nu băgăm şi pe o a patra în triunghiul ăsta care merge uns, etcaetera... Frumos nu? E viaţa ta. Ai propensiuni spre perversiuni, accept-o! Căci, chiar de el se abţine şi şase săptămâni, cât poate o văduvă tânără să reziste fără..., în a şaptea tot ce ştie face.

După derapajul ăsta nu mai e nici o şansă de salvare a precipitatului vostru mariaj. E avortat. „Din cioburi de iubire, zadarnic dragul meu" să-i cânţi. Să fii sigură că el atunci când s-a căit era sincer. Numai că pe el nu-l lasă nişte reflexe ancestrale. Din genă sau alte surse. Aici acţionează o spusă veche a unui „filosof" costineştean, Gab G F: „Cine se culcă o dată cu găinile, o face şi a doua oară... Adânc".

Soluţie: du-te într-o pădure. Nu tel/fax/net. Mânăstire de maici. Reculege-te. Cultura mea de consumator chiar mă trimite şi la o romanţă tristă ca ochii tăi proaspăt plânşi: „Călugărul din vechiul schit...". Aici tu eşti călugărul care visa la „doi oooochi albaaaaaaştri...".Du-te la maica stareţă. Cere-i ceai de uităciune din buruieni de amărăciune. Pune-ţi trei buruieni descântate noaptea pe lună nouă. Cu trei tăciuni din lemn de arin.

Gustă de trei ori din ceai. Vâră-ţi cărbunii stinşi sub pernă. Pune capul uşor pe partea cu inima. Bagă adânc urechea-n pernă. Ascultă o voce de vis ca vocea lui. Brusc, aprinde lampa - vezi să ai o chilie fără curent - desfă-ţi decolteul. Scuipă de trei ori în el. Spune după mine: Piei drace! Piei drace! Piei drace!

Aşa să te ajute Sfânta Nimfodora ocrotitoarea fraierilor...

George Stanca

Mai multe