Scrisorile lui Stanca: Dragă Andreea Mantea,

Mă doare inima de ce ţi s-a-ntâmplat. Să te îndrăgosteşti în direct şi la o oră de vârf. Să-ţi clamezi iubirea în direct şi la o oră de vârf.

Să sorbi din nectarul iubirii cu paiul divin, în direct şi la o oră de vârf. Să te cerţi cu iubitul tău proaspăt ca (!) cozonacul scos din cuptor; iubitul tău recent ca o ştire matinală... în direct şi la o oră de vârf. Să afli că te-a părăsit. În direct şi la o oră de vârf. Să-l plângi acum crocodileşte, tropical... în direct şi la o oră de vârf... Ai şi tu partea ta de vină. Mă adresez ţie, nu lui, fiindcă te consider mai apropiată... Prima greşeală, te-ai aruncat cu capu-n prăpastie, fără să-i cunoşti adâncimea.

Ştiu, zborul acela imponderabil al căderii, plutirii e mirific, unic, unt pe pâine cu miere, fabrică de adrenalină... Ai continuat să te afunzi orbeşte şi să-ţi celebrezi prematur fericirea. Să visezi cu ochii deschişi. Semiconştienţă în extaz. Îngeri cu arip perverse ţi-au luat minţile, ochii, raţiunea. Percepţia reală a realului... Trăiai doar cu urechile („bărbatul iubeşte cu ochii, femeia cu urechile", citat din clasici...). Iar El, fatalmente, era un aed al iubirii. O cânta. Trăiai cu auzul şi tactilul. Cu mângâierile.

Cu olfactivul, cu miroasele lui fermecate. Erai pe altă lume. Oarbă. Mută. Şi iubită... un mic animăluţ, o homusculă cu câteva simţuri active... Doamne ce frumos era! Ei, în baia asta de extaze tu ai început să te răsfeţi ca voi toate la huzur, să te alinţi, poate, peste... poate. Aici, la orice arătare masculină apare un meschin purice-n ureche. Care şopteşte: „se răsfaţă, vrea mai mult; vei putea suporta alinturile? Cât o mai face alintul pe piaţă? Dacă merg mai departe sunt PA!...".

Tu nu-ţi plângi amorul volatilizat, Andreea, ci doar o stare de bine. Nu dispera. Nu-ţi smulge frumuseţea de păr, nu-ţi deteriora genele puse. Plângi cu ochii tăi. Dar, draga mea, te conjur: n-o mai face public. Nu-ţi vinde şi durerea. E inestetic. E o decenţă în toate. Nu cred că ai tendinţe exhibiţioniste... zăvorâte-n subconştient. Eşti o fetiţă cuminte. Retrage-te ca ţestoasa. Înapoi în carapace. Aşteaptă. Va veni, - nicidecum peste un secol de viaţă ţestoasă... - va veni şi dragostea adevărată. Asta fu doar o boare.

Ţestoasa mea mică...

George Stanca