Scrisorile lui Stanca: Dragă Angelica Stoican, ai avut o atitudine care m-a întristat puțin...
După un oarece timp de vreme, cum se zice prin Ardeal, ne-am mai întâlnit și noi. Taman la Bârca. La zilele Adrian Păunescu.
Ai cântat acolo, la intrarea căminului cultural ce poartă numele bardului. Și, ai avut o atitudine care m-a întristat puțin. Și, nu din vina ta, ci din cauza unei realităţi tristă și implacabilă. Căci ai abordat un subiect privind soarta, în general, a folclorului românesc.
Nu mai zic de tradiții sau de costumele pe cale de dispariție ce devin piese prețioase de muzeu. Nu zic nici despre costumul tău de o sută de ani, de o splendoare pe care puţini contemporani megieși culturii o pot aprecia. Ba, chiar vedea. Sunt sigur că dacă veneai la ziua lui pe când era viu, așa cum ai mai fost, te-ai fi plâns lui Adrian exact de aceste chestiuni, știind că ziaristul din el nu va tăcea. Fie și politicianul…Ai cântat apoi aproape obsesiv și ostentativ față de o generație disprețuitoare și inconștientă, numai doine. Perle pe cale de dipariţie. Care nu rimează cu manelele imbecile de la nunți. S-ar murdări ca frații de președinți… Și astfel, mi-ai amintit cum pe la începuturile lui ’90 am fost acasă la tine, în Moșilor, unde s-a constituit o asociație de apărare, salvgardare, protecție a folclorului. Spun lucrul acesta fiindcă de pe atunci se ițeau zorii anti-luminoși ai manelelor.
Și ai destructurării a tot ce e tradițional și național… Ba, chiar voiam să te felicit cu tristețe pentru vizionarismul dumitale. Da, te-ai plâns recent de un fel de izolare, de neglijare a ființei folclorice.
Așa e. Dar nu e caz personal. E un cancer generalizat. E spre metastază. Pe cine mai interesează asta azi, când totul e - vorba lui Dorel Vișan - pe cale de dispariție. Când tot ce e naţional, românesc original e distrus de dragul conceptului imbeciloid de ”Nou”.”European.” ”Civilizator”. Tot ce-i românesc e pus să piară. Iar românul prost, inconștient, amorțit cu praful european pe nas, se leapădă de sine și se europenizează, dragă! Deși, cred, nu sunt convins că pe acest fond, pe acest trend cum zic ei, nemții vor rămâne germani, francezii franţuji, iar numai noi vom ajunge singurii, adevărații europeni… fir-ar mama și soarta noastră blestemate… Atât am avut de declarat drept care semnez mai jos…