Scrisorile lui Stanca: Dragă Claudiu Keşeru,

Uite unde era Mutulică! Blatistule! Aşa e când eşti celebru. Femeile vin la tine cum vin câinii la mezelărie. Şi mâţa la pescărie! Credeai că e crângul frate cu românul? Uite, că n-a fost! T

e-a trădat şi papparazzat. Dar nu trebuie să te ruşinezi. O fac şi alţii mai celebri. Nu-s prinşi fiindcă n-au romantism: să prestezi o sucţiune în mijlocul naturii. Apoi, să nu roşeşti, că nu ştiu dacă mai ţii minte, iubita unui fotbalist cunoscut - ea şi mai celebră - declara deunăzi că o doare fruntea de cât se iubeşte cu el... Lasă scrupulele. Apoi, rămâne problema aia morală.

Mi se pare o absurditate ca soţia ta să se supere sau să aibă gelozii. Fiindcă, proba orală nu se pune. Nu are profunzimea celei scrise. Unde prelungirea spiritului se avântă-n locul firesc, lăsat de Pronie.

Şi unde sentimentul se insinuează între gemete de plăcere. Şi, unde rămân urme. Căci, după un oral ajunge un pahar cu apă să dispară urma. Cică trei lucruri nu se cunosc pe lume: urma păsării în aer, a peştelui în apă şi a bărbatului în femeie. Greşit. Căci, cea din urmă ultima se cunoaşte. La 9 luni după... Repet dictonul, "oralul nu se pune". E aşa ceva ca o boare olfactivă şi imaterială...

La urma-urmei, ce ţi s-a-ntâmplat a fost un regretabil-accident-extatic. În ce priveşte soţia, "femeia vieţii tale", rămâne "a vieţii". Pe soclul ei. Inatacabilă. Inebranlabilă. Duduia subterană, cea de sub volan, ea e accidentul. Plăcut, dar accident. Punct.

Îţi ofer un argument folcloric imbatabil. Doina de adulter. "Ană, fata mea frumoasă/lasă-mă să plec acasă/la copii şi la nevastă"... spune el... "că nevasta-i numa' una/şi copiii totdeauna"/. Sâc. Asta zicea el, subiectul. Când?... în zorii zilei. Unde? În casa amantei. Nu e nimic nou sub soare.

Du-te la biserică, dacă soţia te iartă. Doamnei nu-i face daruri, să nu scumpeşti procedeul pe piaţă...Flori cu toptanul. N-ai să devii impopular.. Românul e parşiv. Te admiră-n gând şi te blamează public ...te admiră dezaprobator. Nu că am fi un popor de voaiorişti dar... au dat ceva fiori extatici pozele alea cu tine... singur în pădurea adormită, cu frumoasa cea pitită... Să fie primită...Muezinule.

Uneori, o gură la timpul ei face cât zece femei...parcă Boccaccio a spus-o.

George Stanca, pamflet