Scrisorile lui Stanca: Dragă Corina Bud,

”Am cravata mea, sunt pionier/și mă mândresc cu ea…refren penibil și desuet, comunistoid, imbecilizant…așa cântau câteva generații înaintea ta, pe la 14 ani, când deveneau pionieri și erau spânzurați cu gâtlegăul roșu de pionier.

 Acum, totul e altfel. La provocarea privind mărimea sânilor, capitol la care nu ești campioană, tu spui compensator și cu mândrie pionierească: ”am popoul meu… și mă mândresc cu el…”. Putem glosa puțin? Adevărul este, măi, că pe vremurile astea, pentru o doamnă care se expune fizicalmente prin natura unei meserii publice, a avea un cur mișto e o mare calitate culturală. Deși, ca solistă contemporană - tu cânți …vocal, nu? - nu mai contează.

Azi, a cânta la genul feminin e mai mult un (s)expozeu. Un defileu sexy. Cine dracu mai stă să constate că ai falsat? Sau că ai o voce unică? Ai țâțoance, ai bucișoare, ai joc de pelvis cu pulsații ombilicale, ce mai trebuie voce? Nu e un apropos direct la tine. Dar, asta așa, fiindcă veni vorba. Căci, oricât s-ar întoarce lumea cu vocea-n jos, nimeni, niciodată nu va cânta cu …curu.

Logicalmente și biologicalmente. Dacă însă această competiție internațională a esteticii tenderului, ca să nu mai fim vulgari, a ajuns de notorietate; dacă avem și o campioană mondială, Kur Kurdasian; dacă virtutea pe care șezi a ajuns criteriu estetic, putem spune că plecând de la cei mai frumoși ochi, păr, obraz și ajungând la cel mai baban popou, omenirea a evoluat. Vom avea, probabil, prin bisturiologii emeriți ai patriei, oferte cu forme de fund.

Bunăoară, să ne imaginăm curul-pară. Pepene. Pătlăgică. Prună bergamotă. Dar și opusul. Cur-smochină care se face fără bisturiu. Popou pară mălăiață. Curuleț corcodușă fleașcă - prin căderea din copac. Banană cu concavitatea pe dreapta… Uite, câte variante! Apropo, tu ți-ai asigurat, ca Kim, podoaba dorsală? Or, n-avem legi pentru asta? Spune, poate află Parlamentul și la plictiseala de acum, cu demiterile astea pontoase, poate găsește un răgaz să vă asigurați și voi latifundiarele patriei, ce aveți mai de preț. Cât despre voce, impostație, calitatea textelor, mesaje umane sau estetice, ținută sobră, vorbim altă dată. Mă grăbesc. Mă duc să-mi asigur pixul …

Pa, ne vedem! La Curtici. Pe curând.… 

George Stanca, pamflet