Scrisorile lui Stanca: Dragă Cornel Patrichi,

Dar nu cunoscut. Oricum, nu erai un Neica nimeni ca un anume Petre și neamurili lui... Trecând însă peste superficialitatea unui public grăbit, stresat, agasat, câteva generații, inclusiv a mea, știu precis cine ai fost/ești.

Unul dintre cei mai mari dansatori ai noștri. Șeful unei generații de dansatori. Balerini. Maeștri. Din teatrele de estradă, varietăți, divertisment. Inclusiv tv. Inclusiv filme artistice. Căci, pe lângă agilitatea și talentul la dans, aveai un fizic provocator pentru femei și o față la fel... pentru bărbați.

Aveai ceva obraznic, așa, ca Mick Jagger de la Rolling Stones. Sau, ca să te aduc acasă, ceva - ce din păcate s-a pierdut - din aerul puștesc-incitant al lui Gheorghe Visu. În fine, vreau să spun că pe vremea aceea te admiram ca artist și te cam uram ca bărbat. Fiindcă mai toate fetele umblau după tine ca lebedele din lac...

Ai fost o figură a epocii, ca să fiu mai scurt. Un monden al anilor ălora. Autentic. Pe atunci noțiunea de "monden" avea alte conotații. Acum, când pronunți vocabula vezi numai irinei, monici, pamele dâmbovițene și biance.

Ce artiști sunt ăștia? Ce au făcut ei? Pârțuri sonore, vizuale plătite, înscenate, mimate. Făcături. Tu Cornele, pe lângă mondenismele tale, ai fost un mare Artist. Căci, asta rămâne în cazul tău, clasic. Nu trei fițe și-un cocean. Cu căsătorii fictive. Ca-ntr-un Shakespeare de Ferentari... Valoarea este emblema ta. Arta ta. Modul cum dansai, alături de Cornelia, soție pe vecie. Expresia, elasticitatea, mobilitatea.

Aici e nostalgia mea. După Bucureștiul nocturn de altădat'. Ăla decent. Cu Conți, Vadim, Pascu; Marian Munteanu, Gil Dobrică; cu Bebe Cotaibă, Zolly Balint etc. Oameni, bre... Crai de curte roșie. Fără mașini nesimțit de scumpe scârțâind în noapte să ia, nu urechile, ochii duduilor îmbuzate și-n'țâțate. Fără droguri de toate culorile chimice.

Vremuri și vremi, Cornele... 

George Stanca, pamflet