Scrisorile lui Stanca: Dragă Cristi Pusztai,
Cu fotbalul, şi cu două echipe cu care, graţie muncii tale, ai ieşit în lume: Gaz Metan Mediaş şi acum Pandurii Tg. Jiu. Le-am simpatizat implicit fiindcă erai, eşti tu implicat. A nu se deduce că am părăsit Rapidul crunt lovit de soartă. Dar pot şi eu, rapidistul vopsit pe viaţă, bolnav cronic, pot avea dreptul să simpatizez cu o echipă din prima ligă. Ei bine, cu tot filo-stelismul ei, de furnizor de talente, pe bani!, către echipa Machidonului, eu ţin cu Pandurii. Cu „Pandurii lui Pusztai". Recunosc, doar dacă te-ai fi dus ca antrenor la Steaua sau Dinamo, mi-ar fi fost mai greu să mă ataşez... dacă nu chiar imposibil. Norocul meu, că nu... Am şi eu limitele mele. Pe care mi le recunosc.
De ce te gratulez eu acum cu o scrisoare prietenoasă şi flatantă. Căci nu am de gând a te ataca, înjura, miştocări? Fiindcă eşti unul dintre cei mai promiţători antrenori din campionatul nostru. Fiindcă, deşi nu vii din fotbal, pe sistemul/modelul Mourinho, faci mai multă treabă decât alţii rezultaţi realmente din gazon. Şi, mai este ceva cu care m-ai cucerit, ceva care pare comun, banal, obişnuit, dar nu e: vii din rara specie a degustătorilor de muzică folk. Implicit a celor ce gustă poezia.
Eşti adică o rara avis. Spun asta cu marele regret că nu cred eu că fotbaliştii tăi să asculte la căşti altceva decât joasele surogate subculturale zise manele. Repet, tu care stai, evoluezi şi te scalzi într-o specie socială specială, unde poezia nu prea se rătăceşte: fotbalul. Căci am fost în vara aceasta la festivalul „Poarta sărutului" de la Tg. Jiu, organizat de ani buni de către unul dintre cei mai dragi nouă animatori, „tătici" ai folkului de la noi, Viorel Gârbaciu.
Acolo am aflat două lucruri. Unu, că erai un sponsor discret al tuturor participanţilor. Şi, doi, cât de mult te iubesc - ca şi mine - folkiştii Adi Beznă de la Iaşi şi Florin Thomits de la Sibiu. Cel puţin ei. Erai din păcate plecat la Piatra, apoi în Israel. Şi, ţi-am scris abia acum, fiindcă te-ai remarcat din nou pe ceaţa asta de rezultate sulfuroase din fotbalul nostru, deja stropit, repet, cu mare şi puturoasă ruşine. Îţi urez noi succese, Cristi. Şi nu uita specia folkiştilor te admiră...
George Stanca