Scrisorile lui Stanca: Dragă Cristina Deleanu şi Eugen Cristea,

Am citit cu dezolant interes articolul despre viaţa voastră de actori. Azi. România. Sec XXI. Anno Domini MMXIV. Grea. Chinuită. De azi pe mâine.

Cu o pensie de mizerie. Spun asta după ce am avut ocazia să stau mai multe zile alături de un mare actor care, demn, mi-a vorbit despre orice, numai nu s-a plâns de condiţia mizeră a actorului român. Una dureros de reală. Nici voi nu v-aţi plâns, ci doar aţi relatat o realitate...

Poate că este şi vina voastră că nu v-aţi făcut o firmă şi o formă de promovare. Căci, aşa cum banul face muzica, ar fi trebuit, nu ştiu cum, să vă băgaţi, să promovaţi acest mod de mini-teatru. Dacă actori mari care urcă pe scenă - spuneţi voi, pentru 150 de lei - de ce nu vă promovaţi ca "teatru de apartament"? De vilă. De domeniu. Câţiva miliardari, acolo, mai avem prin Patria nemuritoare...

"Da, mai avem câte ceva prin ţară! /Ceva Carpaţi şi-o clasă miliardară", ar fi declamat Păunescu. Decât să dea mii de euro unor manelişti, e mai trendy, mai şic să aduci o trupă de actori, nu?

Sau decât să dea 3-5.000 de euro unor "solizde" - pe care le-ar chema mai degrabă direct în budoar, să se exhibe ele unui grup de invitaţi, să-şi arate relieful epidermic cu pectoralii ţanţoşi şi cu bulănelele vizibile până la păsărică, sau chiar şi mai avântat, şi să cânte cu pozitiv - mai bine ar da bani mai puţini unei trupe! Nu mai comentez, e gustul omului, dar în el te şi poţi infiltra. S-o facă din snobism, măcar... Mai ales că voi veniţi cu piese autentice, din cultura clasică, autohtonă ori universală.

Cu actori adevăraţi, nu reminiscenţe din "Cântările României", decoruri, costume. E o idee.  

Căci, am mai spus-o cu aceeaşi amărăciune, azi actorul alunecă existenţial spre originile teatrului. Prin asemănarea cu vremile menestrelilor, ale căruţei cu coviltir şi reprezentaţiei în piaţa publică, ori ..."colo în zare, sus la Castel". Căci, uriaşă premoniţie avu Dan Aldea: „Deschide-ne poarta şi dă-ne o coajă/Aibi milă de nişte bieţi menestreli/Veşnic pe drum, asta ni-i soarta,/Veşnic pe drum, căutând un castel". Da! "Este grea dar şi...urâtă soarta de actor...".

George Stanca, pamflet