Scrisorile lui Stanca: Dragă Dan Diaconescu, ai o emisiune destinsă, nu scandalos-disperată, muribundistă...

17 iulie 2014 20:30   Vedete românești
Ultima actualizare:

Făcuşi tu ce făcuşi, oltene, şi tot reapăruşi. Iar începutul a fost cu un invitat precum eruditul politic, comicul, spiritualul, cabotinul de geniu, universalul analcid Florin Călinescu. Habar nu aveam de acordul tău cu România TV.

Ai/aţi apărut exact pe gândul meu. Căci eu încerc cât pot să mă îndepărtez de mlaştina asta sulfuroasă a politichiei. Şi, în seara aceea aveam un nou puseu. De scârbă. Eram şocat de violenţa extremă a emisiunilor. De această dosariadă electorală. De o veselie closetară. Care seamănă cu o căruţă de bălegar plimbată prin cetate… Mă, Dane, simţeam că mă sufoc. Şi atunci v-am descoperit pe voi, pe tine şi pe Florin. Am crezut că aiurez. Nu mai zic că mi-aţi furat somnul. Florin avea o locvacitate, o sete de spunere ca un nevorbit de mii de ani, ca o specie osificată. Dar nu avea năvala aia niagareană, nu. Era calm, miştocar, ironic şi tăia cu satira în carne vie. Era sentenţios. Era ca un satrap. În fine, a venit, zic, izbăvirea teleastă pe valurie astea de violenţă verbal, în care serviciile ”mele” se bat cu ”ale tale.” Detaşarea, miştocăria, ironia fină, accept şi grobianismul rimând cu grobienii politichiei noastre, DA! Dar fără violenţă, fără constipare, cu zâmbetul ăla călinescian în colţul gurii. Îmi era dor de el. Şi de tine. Fiindcă, am mai spus-o şi trebuie să mă explic. Tu cu televiziunea aia ”rizibilă”, ”Zero TV” etc. nu făceai altceva decât să fii pe placul ultimului ”prost” din popor. Ceea ce e mare lucru. Nu aveai preţiozităţi. Nu aveai mofturi şi fiţe. Poate că exagerai cu manelismele insidioase, perverse, dar şi asta face parte din realitatea românească… Apariţia ta ca partid a însemnat multe. Mai ales dezechilibrarea forţelor politice de la noi. Ai schimbat tabla de şah politic. Ai eficientizat ideea de partid-televiziune. Tratezi ceva ca politician, cu un alt politician, o faci în direct. DDD.

Am văzut şi emisiunea cu Cataramă, un politician onest, un liberal. Fiindcă ultimii liberali au distrus ideea de bază, au risipit-o. Visul de aur al lui Omu, după ce i-a distrus pe ţărănişti, se va realiza în noiembrie. PNL va pieri… Dane, ai o emisiune destinsă, nu scandalos-disperată, muribundistă. Demnă de un popor care de două mii de ani aspiră la civilizaţie… 

Pamflet

Mai multe