Scrisorile lui Stanca: Dragă Delia Matache,

Te invidiez pentru principiile care te călăuzesc şi pentru viaţa pe care o duci. Şi cea pe care ţi-ai propus-o.

Ai vocaţia libertăţii, a unei vieţi vagabonde, de nomad, globetrotter. În sens spiritual, evident. Îţi recomand un roman de căpătâi al generaţiei ("beat") mele, care te va încălzi prin asemănare de spirit: "On The Road", de Jack Kerouak, hedonistul. E tradus - Pe drum - şi-n română. Sau Lesage: Gil Blas de Santillane, celebrul roman picaresc. Mi-ai trezit, iată, nostalgii literare, mi-ai răcorit gândurile de ducă, fie şi prin pozele, poveştile vacanţelor tale, dar şi prin intenţiile de voiaj, acum, la finele verii, al vacanţei. În plus - că şi asta m-a impresionat - nu ai petrecut solitară aceste vacanţe.

Ai făcut-o în mod ideal, cu omul pe care-l iubeşti. Se vede din fotografii. Aproape că m-ai incitat atât de tare la călătorie, nu la altceva, încât abia la o a doua privire a fotografiilor am observat că nu eşti prea îmbrăcată. Apoi, după ce ţi-am văzut policromia videoclipului, precum şi a textului pe care se sprijină, am priceput de unde exotismul acela indus. Spiritul tău libertin mai reiese din ceva: anume că ai - paradoxal pentru un plimbăreţ - un conservatorism al ideilor: nu vrei musai să te căsătoreşti. Corect: dacă-ţi e bine aşa, de ce să schimbi?

E mare lucru să poţi hotărî o stare ca asta: să nu vrei să te măriţi de teama unei schimbări. De teama rutinei, plafonajului, a unui trai fastidios. Cunosc mulţi prieteni, unii din păcate duşi, care au trăit cu iubitele lor zeci de ani. Necăsătoriţi. Şi care, apoi, simplu, fără complicaţii birocratice, administrative, tribunale, procese, partaje, ţigăneli s-au despărţit. Scurt. Efectiv. Definitiv. Era şi bancul: "Trăim de 30 de ani împreună, dragă nu e cazul să ne căsătorim şi noi ? Da, iubito, dar cine dracu ne mai ia!? "

Deşi nu pare creştineşte, nici chiar modern, mi se pare sănătos. Pragmatic. La vremurile astea. Asta, după ce însumi am fost, în copilărie, victimă a unui divorţ, partaj, etc. Să nu crezi că mi-aş dori aşa ceva. Sau, că am tânjit şi n-am reuşit. Am fost un conformist la faza asta. Dar, mă fascinează pragmatismul. Deloc plângăcios, pişecios, sentimentalo-blegos. Numai să dureze. La tine. Succes!

În rest, eşti bună. Dar, nu numai pentru asta te admirăm noi...

George Stanca, pamflet