Scrisorile lui Stanca: Dragă Elena Merişoreanu,

Măi prieteno, măi femeie, ce cauți tu la rahaturile alea pe care chiar trebuie să le și-nghiți de la emisiunea ”Sunt celebru, scoate-mă de aici!”. Mori de foame? Ai deficit de popularitate?

Păi eu, care am făcut armata, am fost campion de lupte, trăit cu bătăi de Giulești și tot mă uitam cu silă la scenele alea cu Dan Negru când, legat la ochi, văra mâna-n coropișnițe sau șobolănimi soioase. Ce mama dracu’? Zău, îmi ești dragă de-o viață. Am fost colegi, ne-am respectat reciproc, am fost în acord chiar la o emisiune controversată dedicată memoriei lui Dolănescu… și acum te văd, zău, în niște ipostaze care pentru viitor mă pot face să te evit. Păi, când te văd cum dai pe gât mațe de pește cu sânge, ce ai vrea, să te pup? Brrrrr! Tu vii din cultura cântecului popular românesc. Tradițional. Frumos. Rotund. Estetic. Cartezian. Creștin. Care ține de frumos, nu de oribil. Or astea, țin de dracu’, nu de Domnul… Ce să cauți tu, Elenă, în răpănoșeniile, soioșeniile alea? Să te asocieze lumea, acum la gloria carierei, cu tot soiul de gunoaie, bube, mățăraie, zoaie, pojarlâcuri, scarlatine, lături? Ai nevoie de bani, hai că face tata un ceareu la sindicat…

Zău, ai pierdut măsura la ofertele cu expunere extra-artistică? Tu chiar nu apreciezi că te depreciezi? Ție îți stă bine, crezi, printre mortăciuni? Să mănânci găinaț de găină zăpăcită și bojogi de struț. Caca de urs și mațe de balenă? Măi, mamă, mă?! Viermi, gândaci, limbrici... că aș mai adăuga din imaginația-mi incitată de meniul vostru, ce-mi deveni morbidă: muci de furnică, flegme de pureci, bale de păduchi lați, cu bășini de broscoi... poftă bună! Mai pohtiți, madamme...? Păi, zău așa ! Eu cu tine vorbesc. Nu cu durii moroșeni. Sau cu nimfetele mamoplastico-hialuronice în stare să-și taie felii din ghidușul clitoris doar ca să apară la tv. 

Încep să cred că ai în casă doar reproduceri după Polipul diform al lui Odilon Redon, spitaliceștile Fridei Kahlo sau oroile lui Helwein (vezi pe net...). Și, că prin vitrine ții cranii umane prăfuite și creiri în spirt. Hipotalamusul meu drag! Zău, Elena, nu că mă amestec în viața ta, faci ce vrei - deși dreptul la comentariu îl are oricine - da’ vezi și tu pe un’ te bagi să nu-ţi pierzi mușteriii. Și să n-o sfeclești taman acuș… dar sfecla face tenul frumos…