Scrisorile lui Stanca: Dragă Gabi Cristea,

9 aprilie 2013 15:31   Vedete românești
Ultima actualizare:

 Ai, aşa în dumneata, o aroganţă nativă de tip „cine mai e ca mine?". Care givrează orice sentiment sau intenţie. Nu eşti o femeie urâtă, dar asta nu-ţi ajută la nimic... Ai un suflet întunecat şi un caracter... pe măsura rimei. Şi, oricât ţi-ai pudra aceste tare, ele se văd. Se văd tare. Aşa, ca „accidentele" diafane printr-un desuu transparent. Sincer, vorbesc din memorie.

Căci, nu te-am mai privit la tv nici când apăreai, dar acum când eşti pe nicăieri. Ca carieră... Ca să vezi ce impresie ai lăsat memoriei mele afective. Apoi, sunt unele detalii legate de un ciudat, chiar iresponsabil, comportament familial.

Să fii certată cu mama ta, mai înţeleg. Să nu o vezi un timp, accept. Dar, să nu mai vrei să o vezi niciodată, nici măcar să participi la înmormântarea ei!? Asta presupune ori răutăţi intestine atroce şi ireperesibile, pe fond patologic, ori o ambiţie prostească. Auzi, să-ţi renegi mama! Să n-o ierţi nici în mormânt! Nu e un fapt ne-creştinesc, ci aproape ne-animalic... renegarea legăturii materne. Caz!

Dar, nu e treaba mea... Treaba de jurnalist este doar de a observa şi comenta o astfel de deviere din multiple puncte de vedere: morale, etice, creştineşti, musulmane, iudaice, hinduse, omeneşti... Cred că tu nici nu ştii ce povară de existenţă a conştiinţei - dacă o ai - duci. Ori, ţi-ai luat-o de bunăvoie rupând relaţia „ombilicală" cu mama ta - mama ta, Gabi! - şi chiar cu restul familiei, tatăl şi fratele.

Nu vezi că deja te ajung blestemele şi judecata divină? Cum s-au dus banii câştigaţi! Ce s-a ales din marea ta iubire matrimonială! Bănuiesc că nu de fericire conjugală excesivă se îmbăta consoarta-ţi zilnic şi nocturn... Şi ăsta, e abia începutul.

Du-te la mănăstire, fato! Scapă de Satana!!! Tu eşti un caz de mutilare. Căci, te străvăd într-un scenariu coşmaresc şi dureros, orbecăind într-o stare precară, supraponderală, astmatică, cu pletele răvăşite, în zdrenţe, orbecăind cu tălpile goale, ca-ntr-o tragedie antică, şi clamând în deşert o singură obsesivă şi dureroasă silabă: „Ma-ma-ma-ma...".

George Stanca pamflet

Mai multe