Scrisorile lui Stanca: Dragă George Cosac,
Te-am regăsit pe tine, tânărul tenismen temerar, cu care am simpatizat din totdeauna, adică eheeiii... de pe vremea Tenis Open România, când erai, ca să zic aşa, eroul chiar şi... monden al acelor turnee. Pe lângă, desigur, alte figuri ale tenisului, această minunată lume în alb. Acum, însă, ipostaza ta este alta şi încerc să cred, ba chiar cred, ea încununează, dacă vrei, o carieră de sportiv care s-a încheiat şi anunţă o alta, tot din domeniul tenisului, poate mai grea fiind indirectă, mai complicată.
Aceea de preşedinte al Federaţiei Române de Tenis, ce eşti. Mă şi amuzam când pe holurile hotelului Aurelianus Împăratul Romanilor din Poiană auzeam strigându-se „George!", iar eu întorceam deopotrivă cu tine capul şi de fapt tu erai cel apelat, aşa că am propus să ţi se spună direct pe funcţie, ca să evităm confuziile: Domul Preşedinte! Este reconfortant, dar fii atent. Îţi iei o răspundere managerială mare, vei fi criticat, contestat că ăsta este joc naţional la români. Vei avea momente de enervare, deziluzii, depresii. Mai ales când vei vedea ce vrei tu şi ce iese. Ele încep la greu chiar de mâine... Ştii însă un lucru din teren... să lupţi. Fie şi cu invizibila birocraţie aducătoare de kilograme-n plus...
Apoi ai/am văzut în zilele premergătoare meciurilor de Cupă Davis, ai un suport minunat. De al Ion Ţiriac, la simpaticul Ilie Năstase, mereu trup şi suflet cu acest sport, la alţi oameni binevoitori. Mă gîndesc aici la dl Aurel Munteanu, pe care-l ştiu că are oroare de publicitate, dar lucrul este inevitabil. Apoi, am văzut oameni de sport dornici să susţină moral, cu prezenţa demersurile tale şi ale echipei.
De la ziarişti profesionişti de talia lui Cristian Ţopescu, Mihai Rusu, Ioaniţoaia, până la Mircea Pascu, fost preşedinte FRF!, sau la etern-simpaticul şi marele sportiv Rică Răducanu... Nu este deloc aiurea să porneşti la drum cu o aşa echipă de „grei" în spate... Nu ştiu la ora asta rezultatul întâlnirii, nici nu mă aflu în ţară... dar să ştii, domnule preşedinte, că abia acum începe greul...
George Stanca