Scrisorile lui Stanca: Dragă Giulia Nahmany,

Sunt un admirator dezinteresat al dumitale. Ești o femeie frumoasă, din categoria inubliabilă, cu niște trăsături clare, echilibrate, armonioase.

Degaji energii superbe, dragoste, frumusețe, bunătate, optimism. Ai toate atuurile de Evă. Lucru rar pe pământul acesta. Plin de femei-bărbat, șarpe, șnur, aventurieră, fatală, spion, politician etc.Tot mai puțin femeia-mamă, bunică și soție... Ai în tine ceva casnic, mămos și deloc provocator. Repet, emani echilibru. Îmi evoci una dintre cele mai frumoase și pline de farmec evreice pe care le-am cunoscut ca jurnalist: pe marea violonistă Silvia Marcovici. Desigur, pe aceea de acum 40 de ani...

Am construit acest portret encomiastic, dar real, tocmai ca să realizez un contrast. Între tine, cea care te vezi, ca imagine și cea care gândești, vorbești. Nu mi-a plăcut deloc atitudinea ta față de tatăl care ți-a dat, totuși, viață. Se vede clar că ești net de partea mamei tale. Dar, greșești într-un singur loc. Sigur că, mama ta are dreptatea dumneaei.

Aceea de femeie părăsită de un soț cu care a trăit zeci de ani. Și asta nu se iartă... Dar e problema ei și a tatălui tău. Sigur, că are și el dreptatea lui, explicațiile lui, într-o logică a ruperii. Dar, el rămâne tatăl tău. Nu te amesteca. Nu e deloc dreptul tău să-l judeci. Taina unei căsătorii, de aceea este taină, să o știe doar cele două ființe care s-au legat prin ea. Îți spun asta dintr-o amară experiență.

Am mai scris-o aici în acest colț. La fel l-am judecat și eu pe tata, "un curvar nenorocit", "aventurier", "flutură vânt"... Și, nici acum nu am nici vorbe bune, nici amintiri plăcute despre el, dar... el mi-a dat viață. Și, știi cum mă pedepsește? Dispărut de 22 de ani, mă bântuie uneori prin sânge, într-o baie de regrete. Deși, când am crescut, ne-am apropiat, împrietenit. Dar, l-am tratat ca pe un amic. Atât.

Căci, Giulia, vine vremea aceea când totul se întoarce, acțiunea primește re-acțiunea. Sângele țipă în tine cu glas tragic. Lasă-l, Giulia, pe tatăl tău să fie judecat de mama ta! Nu fi tu rabinul care dă dreptate, căci știi parabola lui... Să nu vină ziua când vei regreta vorbele aspre aruncate pe tata.

Așa cum au pățit-o și alții...

George Stanca, pamflet