Scrisorile lui Stanca: Dragă Grigore Leşe,
Leşe din Maramureş. Nu ştiu ce ai făcut, cum ai ajuns la Cluj, la Conservator, ce secţie ai gătat, cu cine te-ai însurat, căt porţi la pantofi, cum îţi este bustul, de cine ai divorţat, dacă porţi ciorapi coloraţi, cu cine te-ai combinat, câţi prunci ai, dacă ai, nu mă interesează asta. Pentru mine şi alţi români nu ai nimic comun cu Sexy Brăileanca sau alte mondene-pempante -tu eşti tu, Leşe!
Cert e că atunci când ai explodat, ai făcut-o cu multă forţă. Forţa insului de valoare excepţională, care aşteaptă cu zecile de ani, ştiindu-ţi valoarea. Dar, care estimp nu stă degeaba, acumulează.
Tu ai adunat în tine mii de cântece, gemi de atăta folclor, ca şi Gheorghe Zamfir. Ştii că am propus un grup european, „Patru crai din Răsărit: Zamfir, Fărcaşu, Bocşa şi Leşe", dar n-a ieşit. În plus, Grigore, tu ştii obiceiri legate sau nu de cântec şi descântec. Lucru uriaş. Păcat că o parte din lăutarii acestui popor, cei inculţi şi proşti, fără instinct naţional - arăpiţi, turciţi sau ţigăniţi, numai cu simţul gregar al comerţului muzical - ţi-au batjicorit nişte opere; un cântec bucovinean de cătănie, cu tragismul actului, din vremea „nemţilor", despatriaţii, cretinii l-au banalizat până la vulgaritate: „La birtuţu din pădure/Eu beau vin şi mănânc mure"; doină de cufureală, să mă scuzi, nu de cătănie, cum numai un imbecil, redus mintal din ţara asta, o poate face.
Mutilarea acestei balade în ochii mei e echivalentă cu demolarea Spitalului Brîncovenesc de către un alt „lăutar" ignorant, criminal ajuns în capu statului, mă rog! Bucureştiul ţi-a fost benefic, ţi-a oferit tribună de exprimare, căci eşti o arhivă vie de folclor, şi mă minunez câte ştii, ascultându-ţi emisiunea de la RRA, urmărind emisiunea de la TVR, prin care ţi-ai extins aria asupra ideii de lăutar autentic, conştient. Român.
Ştiu că ai un doctorat în etno-folclor, că predai la Universitatea Bucureşti; repet, musteşti, dai pe dinafară de folclor românesc. Şi ce îţi dă ţie în schimb ţara asta?
Bani?, îi câştigi singur cântând; glorie?, o ai de la tine şi după ani de aşteptare discretă; satuie?, nu te interesează. La toate aceste calităţi şi depozitări folclorico-spirituale din fiinţa ta, românul „mioritic"- mai puţin intelectualul stresat, care plânge când te ascult - am probat-o pe sute de amici! - îţi răspunde cu dispreţ, cu manele proaspete ca rahatul cu apă rece; eventual, te priveşte ca pe ceva exotic: tipul cu clopu mare. Fără a pricepe, boul, ignorantul, politicianul, că eşti esenţă a spiritului acestui neam. Pupate-ar în spatele cântecului toţi ignoranţii... hai că mă enervez!
George Stanca pamflet