Scrisorile lui Stanca / Dragă Helmuth Duckadam,

Situaţia în care te afli acum, aceea de a suporta o operaţie dificilă, riscantă şi mai ales costisitoare e tristă, amară şi regretabilă. Dar, cine te-a pus să te naşti în România. Ba să mai şi rămâi aici.

Măcar că erai neamţ... Nu a trecut nici jumătate de lună de când am aflat că o mare campioană a noastră, o gimnastă, supravieţuieşte, în străinătate, prostituându-se.

Acum vine cazul tău. Mai dramatic. Căci, acum, la ananghie, am auzit din gura ta ceea ce nu aş fi vrut să aud: ai cerut ţării decontul.

„Pot să spun acum, la 53 de ani, că mi-am făcut datoria faţă de România. E timpul ca şi România să-şi facă datoria faţă de mine!".

Vorbele astea nu sună bine la tine, au ceva de umilinţă, de strigăt disperat. Care Ţară, vorbe-n vânt?!

Priveşte-n sus şi vezi cine e Ţara? Îţi imaginezi că tu şi eu, şi familiile noastre? Ei aşi! Te înşeli! Ţara e... EI: împilatorii, vânzătorii care au dat totul pe nimic, ţiţei, ciment, resurse combinate, talente.

Mâine poate vor da şi aerul pe care-l respirăm, nu i-ar mai răbda pământul! Sigur, problema ta financiară nu e disperată.

Există un om alături de tine, un creştin sensibil care, oricât l-aş fi murmurat eu la fotbal, are o dimensiune umană şi creştină. Te va ajuta el.

Dar, dacă tu nu erai Duckadam cel glorios al României nu musai al Stelei, dar cel care s-a răzgândit să plece definitiv în America, ce crezi că făceai?

Tu eşti un SupraOm, dar dacă erai un om obişnuit... ce făceai? Şi dacă plecai în SUA cine erai? Cine te ajuta?, mai bine că ai rămas...

Helmuth, te-ai „umilit" într-un anume sens, printr-un act de disprare dintre viaţă şi moarte. „Eroul de la Sevillia" strigă după ajutor. Helmuth zice Help!

Ai fi crezut că te-ar fi ajutat vreun preşedinte jucător... de club? Când el este mai muribund ca tine...

Sau, crezi că te va ajuta miliardarul ăla care şi-a cadorisit odrasla cu un bolid de un milion de euro şi care, zilnic, vine la serviciu - dintr-un judeţ moldav taman la Bucureşti - cu elicopterul?

Păi, asta-i ţară? Sau vreo blondă ministerioasă şi sexoasă din guvernul de tristă amintire Boc?

Că numai când aud onomatopeea „boc!", la căderea ceainiciului de pe masă, îmi vine să-l stârpesc de mic...

Până acum ai avut noroc, ai găsit binefăcătorul. De aici, doar Graţia Divină.

Deie Domnul să treci cu bine această a doua „sevillie" a ta...

George Stanca