Scrisorile lui Stanca. Dragă Ilinca şi Alex Florea,

6 martie 2017 20:36   Vedete românești
Ultima actualizare:

Dragă Ilinca şi Alex Florea, Sunt bulversat. De-a dreptul vexat. Contariat. De ce? De melodia voastră şi cu care aţi câştigat Eurovisionul românesc. De maniera interpretării. O melodie tipică, specific elveţiană, un Yodl.

Când eram mic, era o emisiune la radio “Din muzica popoarelor”. Atunci am auzit prima dată un yodl. La a zecea oară de ascultare îl ştiam şi reuşeam să-l cânt întocmai, uimind asistenţa. Gen spectaculos. Deşi, mă întreb ce treabă are cu noi? Numai că întrebarea mea e retorică. Dar, tot aşa, ce treabă a avut melodia aia - cu iz total românesc - a ukrainencei care a învins acum câţiva ani?

Trăim un talmeş-balmeş într-o Europă de-a-valma. Dar dacă publicul avid de muzici bune şi cântări excepţionale, cum aţi fost voi cu Ilinca, doreşte, gustă aşa ceva, ce mai contează originea songului? Dacă-ţi place, mănânci! De-aş fi vreun elveţian m-aş oftica. Mai ales că ei nu sunt prea tare-nmuiaţi în oala asta europenească. Au rămas cu ale lor… “râul-ramul”: băncile şi yodlul. Să nu ne facem scrupule… La urma-urmei, compozitorul e Mihai Alexandru, un genial autor de şlagăre despre care eu am cam spus-o ades că s-a născut în ţara greşită...Ce va reprezenta România - “Yodel it” - e altceva. Dincolo de stilurile diverse, consacrate, în care s-a câştigat până acum acest concurs. Compoziţia frapează cu Ineditul. Nu seamănă cu piesele festiviste, valsuri, marşuri antrenante, pălmoase, exotice, bizare premiate până acum. E “ciudată rău”. Prin maniera spectaculoasă de interpretare, extrem de rară, specifică văcarilor elveţieni şi văcăriţelor lor. Aş numi-o fără dubiu Găselniţă. Dar ca să găseşti aşa ceva trebuie să cauţi. Iar când cauţi o faci din şi prin propria cultură muzicală. Dacă o ai…

âOr, acest, repet, “mic geniu” Mihai Alexandru are cultură şi Instinct. S-a văzut la finala locală. Să vedem însă cât de mare va fi Găselniţa românească la Finala Euro. Eu, unul, cred, va intriga //cuceri urechile publicului european în mod pozitiv. Cum a fost şi cu cel românesc. Cred. Dacă nu cred, măcar sper... Şi asta, dincolo de toate coteriile localiste, lingvistice, etnice, religioase, istorice, de fost-lagăr socialist, de fost CAER muzical. De relaţiile fostei Jugoslavii, România-Moldova-Israel; Albania şi Bosnia, musulmanii Europei…Grecia-Cipru-Macedonia, adesea excesiv- subiective, uneori cvasi-mafiote …Aveţi//em şanse ca niciodată…

Mai multe