Scrisorile lui Stanca: Dragă Mădălina Pamfile,

Te-ai lansat în lumea aşa-numită bună, drept „Eleva lui Mazăre". O fi bine, o fi rău? Erai cam crudă, dar ai bulversat lumea mondenă şi ai intrigat cu tinereţea-ţi toate babele alea de 25 de ani cu buzele camu(m)flate, cu şoldurile corectate şi cu bucuţele subţiate, toate făcăturile cu fiţe de dive.

Tânără şi dezinvoltă, decomplexată. Ai trecut prin toate fazele acestui tip de celebritate, apoi ai luat-o razna, era să mori de inaniţie. Ai mai comis una: l-ai terminat pe un jucător de la Steaua, iar eu, ca rapidist, te felicit şi-ţi urez să le pui pe butuci toată echipa... Aflu că acum ai ajuns în faza romantică a vieţii tale şi după barometrul spargerii banilor, tot mai puţini, se pare că iubeşti. Inima ta aia a naibii a căzut cloşcă. Nu ai ce să-i faci, cum s-o opreşti. E o inimă încăpăţânată...

Mai precis des-căpăţânată, fiindcă la boala asta inima primeză, dă creierul la spate, nu mai ascultă de nimic... ţi-o spune unul cu lecturi multe în domeniu... Zeul inimii tale se găsi a fi tot un fotbalist. Mă, eu nu vă înţeleg pe voi, fetele astea, cum nu găsiţi voi un bibliotecar sau un arhivar din ăla plin de praf şi de ciuperci xilofage şi daţi numai de fotbalişti... în fine.

Băiatul e frumos foc, dar e modest, joacă la Chiajna şi câştigă mai mult decât puţin, adică 250 euro pe lună. Tu să stai cu unul ca el? Asta denotă, conotă, miroase, emană, duhneşte a dragoste. Pură. Dezinteresată. Romantică. Mi te închipui ca Elvira Madigan iubindu-te printr-un zăvoi sub pulpana celebrelor Sălcii de la Chiajna ale lui Luchian, cele de pe malul Dâmboviţei; romantic, cu iarba mustind sub trupurile voastre...

Dar, poate că e o investiţie: se face el mare, că nu e un oarecine, ci o speranţă, deja Steaua a pus ochii pe el, să vază atunci dujmanu'... Nu ştiu, lumea e intrigată, tu vrei să epatezi, să arăţi că, uite proastelor!, eu nu-s materialistă! Au, vrei să experimentezi pe pielea ta cum ai făcut cu inaniţia anterioară să afli ca la anatomie cum e să fii o anorexică...? Ce vrei, fato!? Ştii ce mă linişteşte pe mine, admirator de-al tău, în privinţa-ţi? Că asta e o boală care trece.

Trece, dar nu se vindecă...

George Stanca pamflet