Scrisorile lui Stanca - Dragă Manuela Hărăbor,

Mă bucur pentru veştile aflate despre tine. Anume că ţi-ai găsit, în fine, iubirea vieţii tale în persoana unui coleg. Tot actor.

Vorba proverbului italian: "Viaţa începe la 40 de ani!".

Să înţeleagă şi cititorul nostru: am cu tine o ciudată relaţie total iregulată de pură prietenie.

Ba, demult, mi-ai încredinţat şi unele secrete mai delicate. Ne-am cunoscut la un festival de la Costineşti.

De film, bineînţeles. Te ştiam din "Pădureanca": hieratică, angelică, graţioasă, stranie.

Îmi evocai ceva din Elvira Madigan. A afirma că erai frumoasă mi se pare extrem de banal. Aveai, aşa, cevaaaa..., şi aici aş pocni din degete a neputinţă de exprimare...

Tu urmai să apari la premiera de la "Rochia albă de dantelă", filmul lui Piţa. Erai gravidă.

Ştiu că, în toată gaşca aia haioasă cu "miresele lui Piţa", cu Diana Gheorghian, Claudia Nicolau, plus Tereza Barta regizoarea însoţită de „Deca-mironul" ei... - deşi eu aveam o pasiune secretă pentru una dintre ele - am fost mereu atent cu tine.

Erai ca un pui abia ieşit din găoace... Ca o păpădie. În fine, dau în melodramă şi mizericordie.

Oricum, nu ştiam nici cine este tatăl copilului, căci nu vedeam decât cu simpatie fiinţa ta firavă.

Apoi, ai dispărut în vârtejurile postrevoluţionare. Am aflat că eşti în SUA, am vorbit cu sora ta, ţi-am vizitat părinţii, ţi-am văzut copilul, apoi ai venit şi tu de acolo.

Cu o frumoasă poveste de-a dreptul hollywoodiană. Magnatul Shatiel, care a venit la FCTB şi a văzut un model pe o poză, a arătat cu degetul şi a spus: "vreau s-o cunosc!"

Apoi, te-a luat şi de nevastă, şi cu el acolo... ba în Manhattan, ba în Florida. Mi-ai povestit despre viaţa mişto pe care o duceai. Sau o puteai duce. Te invidiam.

Apoi, după un timp dè, ai apărut iar. Despărţită. Nu divorţată. Abia acum vrei să o faci şi, iată, presa indiscretă te bagă sub reflectoare.

Apoi, nu mai ştiu ce măgărie zici tu că am mai scris eu pe aici, prin Click!, că te-ai supărat pe mine. Mă rog, ţi-am explicat că ţin la tine.

Ca un admirator serios, grav, nu ca vreun obsedat frivol şi dezaxat. Nu vreau să te supăr.

Uite, chiar şi articolul acesta, am să-l citesc după final de câteva ori să nu găsesc în el vreo "gheară" ascunsă care să te zgârie. Incă o dată îţi spun, mă bucur că ţi-ai găsit liniştea, echilibrul, prin noua ta iubire.

Care sper să fie ultima... şi cea de pe urmă...

George Stanca, pamflet