Scrisorile lui Stanca - Dragă Mihai Mocanu,
Ca marinarul de cart. Dar despre marinari... numai de bine... Familia ta este Piaţa Universităţii. Fraţii tăi sunt „sediţionarii", protestatarii de acolo.
Tu eşti primul nostru „Ianuarist". Tu nu mai ai nimic de pierdut. Noi, eu, el, ea, ei avem familii, slujbe, prestigii, cariere, doctorate, masterate, şi chiar resturi de demnitate, câtă ne-au mai lăsat Ăştia.
Tu nu mai ai de pierdut decât păturile de pe tine. Eşti cel mai sărac om de pe asfaltul îngheţat al Bucureştilor. Dar şi cel mai liber.
Poate şi cel mai trist. Poate şi cel mai tragic. Căci, ţi-am văzut privirea. De o tristeţe adâncă. Ochii tăi sunt, parcă, ai unui bătrân de sute de ani.
Au în ei cicatricile, însemnele încercărilor unei vieţi seculare. Au ceva dintr-un lup de mare bătrân..., dar iar fac asocieri nedorite.
Fiindcă de la cizmar, cea mai urâtă meserie, de români, a ajuns aceea de marinar. Dar, meseria n-are nicio vină. Doar Omu'...
Mihai, tu stai acolo stâlp. Piatră de hotar. La Km 0. Ca bunicii noştri. Aceia au spus cândva - fraierii, expiraţii! - „Pe aici nu se trece!".
Fără să ştie, să prevadă, bănuiască măcar că am ajuns ca pe aici, pe la noi, să treacă oricine. Tot străinul. Tot alogenul. Şi să ne conducă loazele. Şi pleava.
Tu stai acolo-n Piaţă incomplet. Trăieşti doar cu o bucată de ficat în corp. Bucată pe care nu ai apucat să ţi-o vinzi la turcii care te-au şi-nşelat. Şi, care oricum, au mâncat ficaţii românului sute de ani.
Mihăiţă, tu nu eşti Gavroche! Eşti mult mai mult! Eşti Românul Abandonat. Dar nu numai cel părăsit dintre cei 14 copii ai familiei tale.
Ci, acela abandonat ŞI de politrucii pe care i-am votat cu toţii. Ca proştii! Tu eşti de două ori Abandonat. Acum ai milioane de părinţi şi fraţi care te iubesc, care scandează, în gând sau tare, sloganul tău: «Nu înţelegi că ţara nu te vrea/Vom sta aici până vei pleca!».
Şi, tu nu eşti conform vechiului clişeu: copilul crescut cu mamă „Ea" şi tată Nea Nicu. Nu eşti imbecilizatu'şi fanatizatu'cu orfelinatu'! Eşti o conştiinţă. Vie. Deposedatul care îşi iubeşte Ţara. Eşti un simbol.
George Stanca, pamflet