Scrisorile lui Stanca: Dragă Mihai Trăistariu,

11 octombrie 2013 15:44   Vedete românești
Ultima actualizare:

Nu-mi amintesc să fi scris vreodată măcar o vorbă rea despre tine, despre modul tău de a cânta, opțiunile tale interpretative. Fac acest preambul mai diplomatic fiindcă m-ai supărat recent când ai făcut cunoscute mai noile tale opțiuni în ale muzicii de divertisment, de entertainment.

Dacă nu cumva erau ironice, miștocărești. Dar deși te-am citit de mai multe ori, ca pe clasicii marxismului în liceu, nu am reușit să depistez o dâră măcar de ironie. Adică, ai vorbit serios atunci când ai scris "Gata, mă apuc de manele!"?

Vezi tu, aici, la această nouă opțiune pe care o iau în serios, există un pericol, dată fiind contradicția dintre genul abordat de tine până acum și cel pe care-l vei prelua. Să fii taxat de lumea amatoare de pop drept ceea ce nu ești. Adică, de "manelist". Nu, nu e un discurs rasist.

E doar o cutumă. Dacă vrei să fii asta, nu te oprește nimeni. Numai că tu ai fost într-o lume superioară spiritului manelist, asta e clar. Aș afirma chiar că ai fost într-o cultură pe care acum, din motive pecuniare sau dorind succesul facil, o trădezi.

Și nu se știe, crede-mă, dacă faci pasul cât succes vei avea. Tu nu ai loc acolo. Căci mie deja - ca să fiu aliniat cu spiritul... - îmi sună de căcat "Trăistariu manelistu".

Dar, dacă tu vrei, du-te nene. La urma-urmei, tu, văzând o sală-două pline la un concert de manele, ai constatat că mai tot poporul român e manelist.

Din mioritic, corturar. Insultă pe care eu, unul, o iau personal, și cu care nu sunt de acord. Numai prostimea, populimea, duodenele se omoară după manele. Nu și lumea mai respectabilă. A da din buric nu e mioritici oriental. Unii le ascultă întâmplător. Alții le urăsc.

Dacă vrei să mă condamni la nebunie, încuie-mă într-o casă cu manele... Da, sălile sunt pline, dar asta nu denotă că acolo e întregul popor.

La muzică populară ai văzut săli goale? La spectacolele celelalte, estivale, ai văzut pustietate? Că Paler a ajuns cu maneliștii - deh, acolo e locul lui, nivelul lui. Concluzia ta, dragă Mihai, mi se pare idioată, cretină, provocatoare și insultătoare la adresa românului.

Aș putea spune că să-ți fie rușine... Dar eu tot mai sper ca tu să precizezi că aserțiunile tale au fost doar o amară și fină ironie la care eu, unul, nu m-am prins. Dacă e așa, îți voi cere scuze...

Cu respect reținut,

George Stanca pamflet

Mai multe