Scrisorile lui Stanca: Dragă Mihăiţă Neşu, nu-mi vine să cred că...

Asta îţi mai lipsea: un scandal de partaj la divorţul tău. La câte belele ai avut. La câte nenorociri ţi s-au întâmplat după accidentul acela. Apoi. Dar, iată că ai şi veşti bune!

Faptul că lucrezi activ în fotbalul mare - eşti video - analist la U Cluj - e ceva. Ai o preocupare adevărată, vie, serioasă, acaparatoare, chiar pătimaşă. Ai senzaţia că participi ca altădată la un joc. Cinste lor, celor de la U Cluj pentru idee. Ţi-au dat o ocupaţie dinamică pentru un ins tânăr ca tine Dar, ce? Steaua te-a uitat? Nu, nu cred. Dă-mi voie să mă îndoiesc. Căci pe Gigi Becali şi de acolo de unde se află, nu cred că l-au părăsit milosârdia-i tradiţională şi omenia. În fine, citesc şi nu pot să cred ce se întâmplă. Soţia ta, fosta soţie, ar vrea un partaj? Nu vă înţelegeţi la bunuri? Incredibil. Mi se pare lipsită de omenie, doamna, dacă e aşa. După ce că a sărit din barcă la nici un an după accident, având în spate 14 ani de căsnicie şi nu mai ştiu câţi de prietenie din şcoală? Da, nu e nevoie să mi se explice necesităţile unei femei tinere… Deşi, la cununie, în faţa lui Dumnezeu, ea s-a angajat să fiţi împreună până la moarte.

Ce mai contează azi jurământul în faţa Lui Dumnezeu? Într-un secol sexualo-hormonal, ­curvăsărit, isteric şi pragmatic? Ce mă intrigă - dacă este adevărat, căci eu tot nu pot crede - e dorinţa ei de a intra în posesia unei averi ”comune”. Adică, ea are tot viitorul în faţă, e frumoasă, sănătoasă, întreagă şi vrea parte din munca ta pe care ai depus-o cu sacrificiul integrităţii corporale. Munca pe care ai prestat-o rupându-ţi coloana vertebrală. Urâtă femeie. Urâtă situaţie. Jenantă. De cacao. Mie nu-mi vine să cred că mai sunt pe lume asemenea specimene umane. Re-re-re-repet NU POT SĂ CRED!!! Mi se pare că am citit aiurea în ziar. Că am uitat limba română… şi că trăiesc în… pe... lumea asta aşa de strâmbă.Mihăiţă, dacă te uiţi în urmă şi vezi toată mierea trecutului, cu marea, frumoasa, splendida, nemaipomenita iubire dintre voi doi, nu-i aşa că îţi vine să aştepţi un vânt din spate şi să scuipi, pişi, transpiri, flegmezi, vomezi tot lichidul din tine spre acest ”poleit” trecut?Doamne, urâtă poate să fie viaţa, atunci când nu e frumoasă…