Scrisorile lui Stanca: Dragă Mircea Lucescu, ai fost...

Ai fost luni pe Giuleşti. La meciul dintre Rapid şi Ceahlăul.

Nu comentez meciul. Nici rezultatul. Nici calitatea jocului. Nici măcar pe cea a jucătorilor. Dar ai deschis un capitol de istorie, care pe un rapidist vechi nu are cum să nu-l umple de nostalgie. Pentru vremurile când erai în Giuleşti. Cu Dinu Gheorghe preşedinte… Care, pare-se, revine la Rapid în momente foarte grele. Dacă vine… Dar tu aproape că ai certificat luni seară că vine. V-am văzut acolo sus, la lojă. Pe Dinu lângă tine. Şi, crede-mă, mi-am amintit de un vechi poem care spunea, apropo de românii de azi, ”Unde sunt acele vremuri? Unde sunt acei bărbaţi?” Da, voi aţi făcut istorie la Rapid. Şi ar fi nedrept, şi spun asta nu ca musai să te flatez, să-l uit şi pe Răzvan. Care şi el, tot cu Dinu, a atins culmi înalte pentru Giuleşti. E un paradox ca la publicul a două echipe care nu prea s-au iubit, Dinamo şi Rapid, giuleştienii să aibă nostalgii pentru un dinamovist. Dar, mai înainte de toate, tu eşti un superprofesionist. Căci asta primează. Şi nu eşti singura excepţie. Mai e şi Rednic. Mai e şi Răzvan, fiul tău rapidist! Dar Rednic e alt dinamovist pe care nu-l poţi scoate din istoria Rapidului. Da, momentele de aseară fură unice! Cum te-au primit giuleştenii?! Ovaţii! Ştiu că inima ta e tot la Dinamo, iar acum e la Şahtior, dar cred că te-a impresionat căldura Giuleştiului. Era parcă un strigăt de durere şi nostalgie. Durerea că azi suntem cine suntem, faţă de cine am fost ieri… Deşi acum în Giuleşti, cu toată tristeţea, speranţa nu a murit. Am mai spus-o: în Giuleşti, speranţa nu moare ultima. Nu moare niciodată! Avem suficiente argumente să fim optimişti. Să sperăm. Că ne vom redresa. Condiţiile sunt coapte. Ne mai trebuie puţin noroc… şi să ne concentrăm pe un meci până în secunda când el se termină, când fluieră arbitrul…Mircea, îţi mulţumim că ai venit la meci. Şi pentru faptul / coincidenţa că ai făcut-o deodată cu Dinu Gheorghe. Lucru care înseamnă ceva. Destul chiar pentru cine ştie să citească printre gesturi… La speranţa plăpândă cu care se mai nutresc giuleştenii, tu ai adăugat un sac de speranţe.Aşa să ne ajute Dumnezeu!