Scrisorile lui Stanca: Dragă MM Stoica,
Mă îmbolnăveşti, mă bagi în spital! Te bagi în faţă, te arăţi ca scârna din canal. Şi, nu pot să te las. Eşti atât de generos în replici imbecile, atât de plin de sine, că dai pe dinafară ca rahatul tratat cu drojdie, din „Calpuzanii”.
(Roman subversiv în care Nea Nicu pierea înecat în căcat...). Ai fiorul pervers din bancul ăla cu Ali, care visa să dribleze tot şi să tragă peste bară, ca să-l sodomizeze o sută de mii de spectatori. Tu eşti sodomizat, înjurat, scuipat de milioane de români... Numai Gigi şi ai lui ce te mai suportă. Cât te mai suportă?! Pe tine, farseur, cabotin care zicea că se culcă-ntr-o cutie de carton - aşa să ajungi! - decât să revină la Steaua. Ce observ eu, un mare degustător şi colecţionar al inepţiilor tale măreţe, e că ţi-ai pus toată ţara-n cap, ca-n visul anal al lui Ali...
Nu te suportă nimeni: stelişti, veterani sau fani curenţi, antrenori, inşi de fotbal... râul, ramul. Tu îi pui pe toţi la punct. Uite: Viorel Moldovan. Cine eşti tu, bă, mèmèu pârlit, şi cine este Dânsul? Ce performanţe are. Spune, tu unde-ai jucat/ şi pe unde ai arat,/ nemu' lu' Călcâi Crăpat,/ cu parfum de pipi dat?... Nu eşti nici pata de noroi de pe fesa chilotului lui Vio... Mai ai puţin, nesimţitule, şi-l tragi şi pe Dumnezeu de barbă. Gigi, du-l la mânăstire!
Ai ajuns tu, un mucos sfertodoct, parvenit după ce l-ai trădat pe Marius Stan, apoi şi pe fraieru' de Jiji, inşi care te-au înmuiat în Versace - deşi tot a baltă puţi -, să dai lecţii de morală?! Să te iei tu de Marian Rada, simbolul fidelităţii rapidiste, că are pungi la ochi, usaca-ţi-s-ar punga udului, loază de viroagă ce eşti!? Pui tu la punct nişte oameni, valori, simboluri, simboule!, care n-ar trebui să-ţi dea nici măcar un bonjour?
Eşti caricatura Nesimţirii. Tupeului. Parvenirii! Viorel ţi-a dat un sfat. Amical. Mizericorios. Să te fereşti! Că sameni ură. Cu faţa aia tânjită, de corcitură hindo-coreeano-luxemburgheză de baltă. Care nu cere pumni, ci gloanţe. Că, are Vio dreptate, n-o să mori acasă... De la mine să nu te-aştepţi la vreun atentat. Omor cu pixul... Oricum, de te-aş vedea căzut, nici nu te-aş scuipa. Aş ocoli, să nu calc în balega rămasă...
P.S.: Recitind văd că induci atâta ură, violenţă că mi-e ruşine de ce am scris. Am un alibi: autorul real... eşti tu.