Scrisorile lui Stanca: Dragă MM Stoica
Mai ales că acum nu mai ai stăpânu’ în libertate. Mentorul tău spiritual, guru, stă cu curu de după gratii. Fiindcă știu că făceai toate comicăriile alea, circul de prost gust, de mahala jegoasă, doar ca să îl amuzi pe dobitocul ce te plătea regește. Păi ce?, are el lecturi din Caragiale? Ori din Ilf și Petrov? Știe el, ”pac-pac!” ce e umorul sănătos? De unde, de la mioare?
Tu ești doar atât: Bufonul regelui în mizerie. Asta ești și vei fi cât ai să behăi pe lângă Stâna din Pipera. Am mai spus-o, tu cu comportamentul tău patologic, compromiți, tragi în derizoriu o întreagă pleiadă de oameni care îs ceva pentru club.
Zic măcar Ilie Năstase și Țopescu, să nu mai dau lista oamenilor civilizați din jur. Apoi, Mârlan Mârlanovici, nu pricep cum te suportă neamțul de Reghecampf. Sau l-ai dat și pe el pe brazda mitocăniei? După ce ai bătut un suporter, ai agresat oamenii presei, ba chiar în străinătate o femeie, animalule, ai ajuns să calci pe simboluri sacre oricărei grupări, popor, națiune. Ai călcat pe steagul unei echipe. Disprețuitor. Sfidător. Cerepumnist.
Mă, animalule, eu nu mai am, crede-mă, adjective pentru tine, metafore. Am secat de atâta ostentație.Te comporți ciudat, ca un drogat. Nu afirm că o faci. Dar comportamentul nestăpânit şi isteroid denotă asta. Adevărul este că eu acum sunt nedrept cu ființa bipedă MM. Căci eu cred - e o părere, nu afirm, dar deduc - că tu ești bolnav rău.
Mă tem că mă va bate Dumnezeu pentru că mă iau de tine. Pe stadionul Dinamo te-ai comportat ca și pe Giulești ultima oară: sfidător, provocator, instigator. Bag de seamă că simptomele tale se agravează în preajma mulțimilor excitate. Nu mai caut vreo definiție într-un dicționar sau manual de psihologie. De acum se știe. Repet, începe să mă năpădească un soi de milă. Greu, urât, inestetic îți mai câștigi pâinea. Zău că am să termin mizericordios: vai de soarta ta! Că, precum îți cere organismul, tu n-ai să mori, mă, acasă...
George Stanca, pamflet