Scrisorile lui Stanca: Dragă Nadia Comăneci,

Te-am văzut la tv în faza cu Schwarzenegger. Care a străbătut lumea instantaneu. Când Arnold a făcut, la 68 de ani, 10 trageri în brațe evocând nota ta favorită. 10. ZECE. Cea mai… unică…extraordinară… fenomenală… istorica ta notă!

Și, brusc, mi s-a făcut dor de tine. Și de tine, americanca de azi și de fetița aia fenomenală… dar și de Nadia aceea omenoasă, cu care am fost la Petrila, să te vadă minerii în carne și oase… Cărora le povesteai pe scenă și-n sala de apel, înainte de a se scoborî în Iad, despre scurta ta viață și marile ei recorduri.

Eu eram reporter și uite, fată, că am uitat să-mi trec asta în CV. Și, mi-ai adus aminte - că de fapt de asta îți scriu - de o întâmplare care mă mișcă și azi, privind-o pe legenda vie care erai. Era cu câteva luni înainte să fugi din țară. Ne aflam în beciul lui Benor din Petrila, una din gazde, profesor la Institutul de mine din Petroșani, pe atunci.

Gustam murăturile când gazda ți-a cerut voie să introducă pe cineva jos. Cu greu a coborât scările un domn albit, înalt, slab, miner pensionar, dintre cei puținii mineri care apucă o viață mai lungă. Era octogenar. I se spunea, parcă, Albert-Baci. După un ”bună ziua!” și scuze nu a spus decât atât: “Aș dori doar să o ating pe fata asta-minune și apoi nu mai vreau nimic de la viață”. Ți-a luat mâna-n mâna sa, s-a uitat la tine printr-un șiroi de lacrimi, ți-a sărutat mâna cu o evlavie mai mult decât religioasă. Apoi, a urcat scările spunând: “Acum pot să mor liniștit!”Multă lume, de ordinul milioanelor chiar, te admiră și o evocă pe gimnasta care ai fost, te iubesc, la fel, mulți ca și mine… au amintirile lor, dar eu unul, să fiu sincer, nu mai pot uita faza asta din viața ta. Poate că nici tu. Sau poate că da. Fiindcă tu, Nadia, ai avut de-a face cu scene de idolatrie isterică, de fanatisme exagerate, de cereri în căsătorie ciudate. Nu e cazul. Aici, la Petrila, era dragostea sinceră a unui bătrân. Care o iubea pe cea mai fenomenală ființă din acest neam.Mă bucur că te-am revăzut cu ocazia lui Schwarzenegger … Și, mi-e dor de tine, Nadia…

George Stanca, pamflet