Scrisorile lui Stanca. Dragă Oana Sârbu,

Ne aflăm în plină epocă a Taurului din anul 18, secolul XXI. Am descoperit de multă vreme că ești, ca mine, Taur. Și am făcut-o din intuiție, deducție, nicidecum din lectura biografică. Simt eu Taurii de la mare distanță. Frumoasă, romantică, senzuală zodie... nu și pragmatică, nu prea norocoasă…

Dar, suntem aspiratoare de frumusețe. Fizică, estetică, artistică. Ba, nu ne săturăm niciodată de frumos. Zic, fie el fizic ‘au metafizic. Ai declarat în acord cu specificul romantic al zodiei, că ai fi vrut să trăiești în vremea Charleston-ului.Asta ar fi fost prin anul 1923. Ce vrei mai mult romantism decât atât? Atunci se nasc Regina Ana, marea Maria Callas, Monica Lovinescu și... mama care m-a născut, căci datorită ei m-ați cunoscut…; Lenin inert, amuțește de tot, prea târziu…; se promulgă Constituția României Mari; se înființa clubul CFR București, devenit Rapidul meu. Ce zici să fi fost colegă de scenă cu Maria Callas? Să dansezi charleston la Lido cu vreun Bănică-jr avant la letters…?Aici, la epoci visate ne despărțim. Mi-ar fi plăcut să fiu în Epoca de Piatră, ca să fiu pregătit pentru zilele mârlănești și cinice de azi…Oana, ce observ eu cu tristețe la tine: apari destul de rar. Să fie acea lene legendară a Taurului dormitând, care când se enervează rău, ca la temperamentele britanice, se lasă de rumegat, se scoală agale, apoi, distruge totul în jur? Căci, cu lenea asta m-am născut și eu. Numai că, acum am - n-am chef, scriu scrisori aici fără oprire. Și, o fac de mai bine de 10 ani…Aș dori să fii mai activă artistic, fiindcă eu simt că nu ai dat totul. Și, ai început din 13, ziua ta, să atingi, oficialmente o vârstă (50!) la care progresul își cam micșorează dinamica. Ți-o spune Stan(ca) Pățitul, avansat cu 20 de ani…Nu m-ar tenta a-ți număra amorurile, bărbații din viața ta. Taurul e Taur, fetelor…! Nu e profilul meu. Eu, mai degrabă inventariez evenimentele artistice, progresele sau nu din viața unui artist. La mine, mai nou contează memorialistica, iar nu cele trecătoare. Dar și o iubire, fie trecătoare nu e rea, devreme ce marcheză implacabil un sfârșit, o ruptură. Care, îndeobște, doare. Nu!, lasă-le ciorilor și privighetorilor să devore amintirea cu ciocurile lor contondente și ascuțite… Și, apropo de filmele care vă tarează biografia celor din generația ”Licee­nilor”, uită-le! Sau, pune-le-n, ierbar or la icoană ca operă a tinereții, ca pe niște obiecte serafice, dar care nu se vor mai întoarce niciodată. Stop. Ce a fost, a fost! Cred că ai citit și tu destul ca să știi că tinerețea nu se mai întoarce nicidată și că fructul ei e unul ce începe să-și piardă ”carnea”, strălucirea și finețea. Se ofilește, zbârcește și devine inestetic. Ce rămâne cu siguranță este energia ta pozitivă, fermecătoare, charisma care se degajă prin ochii tăi minunați. Te-aștept din nou, mai des, în spa­ții publice, ­populate & luminate de reflectoare, Oana!