Scrisorile lui Stanca: Dragă Relu Fenechiu,

17 iulie 2013 15:01   Vedete românești
Ultima actualizare:

Că tu ai făcut afaceri cu ţiganii furăcioşi de contoare etc. Era să zic că v-a stabili justiţia. Care Justiţie? Poate că eşti vinovat. E doar treaba ta. Ceea ce văd eu clar este faptul că în categoria culpabililor intră numai liberalii din guvern. Ce fericită coincidenţă.

Niciodată vreun pesedist. Ei toţi sunt boboc de trandafiraşi matinali cu roua vergină pe corolă; ghiocei puri născuţi din albul zăpezii; pui golaşi şi gălbiori de cinteză abia ieşiţi din găoacele lor, acalcinaţi, cu gâturile strâmbe şi care literalmente nu au avut timp să deturneze fonduri, să facă vreo găinărie cu fonduri europene... sau să comită felurite nepotisme politice.

Dar - aici e misterul! - mă autointeroghez eu, cum dracu' s-a adunat răul numai la liberalii lui Crin? Cum de voi, liberalii, sunteţi Muma Pădurii, zgripţuroaica mafiotă a alinaţei crin-victoriene?

Cei care compromit, dezechilibrează această alianţă istorică, indestructibilă şi ilebranlabilă. Nu, nu pot lega faptele astea de simfonicul acord de coabitare...  e doar o stranie coincidenţă...

Dar, mă uluieşte molima debarcărilor voastre din funcţii. Vezi recenta scoatere a lui Andrei Marga de un rafinament demn de o chirurgie dentară. Marga e un  intelectual de rasă - pe care cu tupeu o figură de colector de fier vechi l-a făcut „mecanic auto" - demn să provoace invidia oricărui comandant de vas.

Sau, vezi arestările. Chiar cazul tău. Molime care se abat numai asupra liberalilor, lăsându-le partenerilor sinecuri, dregătorii... Ce Dumnezeu bun şi grijuliu au ei, pesediştii victorieni? Şi, ce nenoroc, blestem pe voi şi pe felixienii conservatori? Ca la război: pică bomba doar la voi...

Relu, dragă, regret sincer coincidenţele manevrate cu incidenţe privatoare de libertate ce s-au abătut asupra ta. Așa cum regret spitalul 2 CFR... Du-te la pârnaie,/ pentru ţară mori/ şi-ţi va da partidul/ un ghiveci cu flori... în cap. Răbdare, nu mai are el, ţara pe mână, în blat de coabitat cu Victoraş încă 5 ani. Cât ar vrea el să stai tu priponit ca un lebădoi rănit...

La anu' pe vară, eşti liber.

George Stanca pamflet

Dedicatie Sorinel de la Plopeni "Deschide la puscărie poarta"

Mai multe