Scrisorile lui Stanca: Dragă Şcoala vedetelor...

Iată că uneori titlul rubricii e nepotrivit cu subiectul. Corect era ”dragi membri ai «Școlii vedetelor…»”, aflați despre mine că sunt bine, sănătos, ceea ce vă doresc și vouă la cei 20 de ani împliniți de la înființare.

Căci, dacă voi, niște puștani/puștoaice, libertini, haioși, debordând energii pozitive peste tot natul, ați adăugat 20 la vârsta voastră, eu par matusalemic…V-a adunat Titus Munteanu care s-a dus. A fost Mălina Olinescu. Care s-a dus. Hai să începem cu un moment de reculegere (...+…). Pentru ei și cine a mai fost și nu mai e printre voi… Dumnezeu să-i odihnească. Chiar nu-mi vine să cred. Erați atât de frumoși… Nu că acum nu ați mai fi. Dar știți, spiritual… una e s-o flendurești în voie. Pe ea. Pe Viață. Alta, să ai obligații. Din adolescetul miserupist, să devii persoană socială, obiect de statistică, robot politic, pupincurist profi ca băse-postacii, funcționari…, adică, să mai fii ceva pe lângă ”artist”. Puțini - văd la bilanț - ați rămas artiști.

Excepții. Despot, iată un om grav, serios, sobru și mustind de talent. Goia e cel mai răsărit azi dintre voi. A prins echipa națională de Eurovision. Hai România! În plus, am mai scris aici, m-a uimit cu echilibrul său familial și profesional raportat fie și la vârstă. Per total, un mare profesionist. Al familiei și rockului. Acum, eu vi-l dau exemplu decât așa, creștinește. Eu, unul, nu eram în stare de așa ceva la vârsta lui. Prioritățile fiind la faza aceea femeile splendide, alcoolurile fine. Extazul. Extazele juventuții. Fără droguri. Că, de când cu ”extasy”, superba vocabulă ”extaz” s-a deformat. Duhnind a drog…

Apoi, Geambașu. Păi, el e printre primii care a dat obol meseriei. Mi se pare a fi acum un clasic prematur. Fără urmă de ironie. Fiindcă, și deformația genetică, parentală - ca și la Mălina - l-a dus lin într-acolo. Ce să zic despre creola voastră Nadine? Mă surprinde evoluția ei, extrem de casnică, potolită și pozitivă. În rest… Carmen, Adria, Titi, Alice, Dana, Alina, Mirela, Ramona, Mădălina, Laurențiu… Ce frumoși erați, când erați frumoși!... Nu plâng. Ieri, un coleg de liceu mi-a trimis poza de la absolvire. Am plâns destul. 

Vă sărut pe nas, gât și urechi, copii… cu copii!