Scrisorile lui Stanca: Dragă Simona Halep,

Cum îți stă să te uiți la Wimbledon ca spectatoare, după ce ai pierdut din turul unu? În loc să fii acolo. Să joci. Să transpiri. Să câștigi? Sau, chiar să pierzi, măcar la una din „grele”. Șarapova sau Serena?

S-a văzut că e ceva cu tine. I-o depresie mioritică. Mioriță dobrogeană. La candoare mă refer... Mioriță lae, de un timp încoace/Gura nu-ţi mai tace!/ Ori iarba nu-ţi place,/Ori eşti bolnăvioară,/Drăguţă mioară?”. Ești îndrăgostită fără speranță? Aștepți un copil? Te-ai săturat? Ți-ai atins suma de bani, ținta financiară și nu mai vrei să joci? 

Te-ai blocat psihic. Ești într-o criză, orice s-ar spune. Căci, tu și calitățile tale sunteți aceleași. Elementul psihologic, cel moral-volitiv sunt cauza. Nu mai vibrează ceva esențial acolo, în punctul ”acela” din creierașul tău. Apoi, Simona, chiar te simți bine ca la valoarea pe care ai atins-o, să vezi colegi din lotul românesc, îndeobște situați mult sub tine, că fac la Wimbledon - la Wim ble don! -  mai mult decât ai putut tu? Nu mai știu ce să presupun. Mă întorc la bani și spun: un mare fotbalist român - trăiește, respiră, vorbește la tv - când l-am întrebat cât mai vrea să joace, mi-a răspuns năucitor: până ating două milioane de dolari…”. M-a lăsat cu gura văgăună. Mai ales că, așa a și făcut. Dar el era deja ”bătrân” pentru fotbal. Mai era unu’ de miză periferică, a zis că el joacă numai ca să-și ia un apartament cu 4 camere… Iată, variante de răspuns la eminesciana întrebare ”Ce-i mâna pe ei în luptă?!”. Dar apropo, “tu vrei să fii” era pe când nu s-a zărit, azi o vedem și nu e?”. Refuz să te suspectez că ai adoptat un model de gândire meschin, pecuniar, inuman... Oricum, ai destule resurse să mai faci bani d-ăștia. Mărunțiș… Fără să fii în primii o sută. Dar, Simona, tu ești la început, ”abia născută” pentru tenisul mare la care ai și ajuns. Ai ani/bani buni în față. Pentru prosperitatea personală. Bun. Dar, și pentru cea a țării pe care-o reprezinți. Și pe care te-ai șifonat că te critică. Fie că-ți cam pute sau nu poporul român, sub steagul lui ieși în lume. “Nu am nici o obligație față de nimeni din țara noastră. În primul rând, joc pentru mine” spui. Așa e! Dar pute urââââât! Și, apoi, nu uita vița din care provii. ”Armânlu nu chiari!”. 

Așa să fie!