Scrisorile lui Stanca: Dragă Sofia Vicoveanca,
Îți scriu o scrisoare cam tristă, cam gri, așa cum a fost vremea în ultimele zile pe meleagurile Bucovinei. Lucru care m-a alungat urgent din Sucevița.
Fiindcă, aici este regretul meu, am stat câteva zile la tine ”acasă” , că a fost ziua ta de naștere, pe 23. Iar eu, aflat în inima Bucovinei, nu am reușit măcar să îți obțin un număr de telefon. Ca să te felicit. Sau, eventual, să te vizitez câteva minute pentru o îmbrățișare de admirație, o cafea și un buchet de flori. Fiindcă, pentru mine rămâi un uriaș reper cultural fixat, înrădăcinat, al spiritualității românești. Se observă - cred, sper – efortul meu de a evita sintagme de genul ”Regele...” sau ”Împăratul...”, decăzute într-un vulgar politichesc și rasial; cuvinte batjocorite, banalizate, siluite, aplecate până la genunchiul unei broaște șchioape. Da, cu toate relele vieții, a unui mediu ostil și otrăvit, ați reușit să rămâneţi în legenda artelor române. Nu mai sunteți doar cântăreața din Bucuvina, ci legenda folclorică a locului. Faceți deja parte din salba de celebrități autentice, de purtători de folclor autentic românesc. Nu cred că vă supără dacă vă alătur - este drept după gusturile mele - unor corifei contemporani precum Gheorghe Zamfir, Dumitru Fărcaș, Grigore Leșe, Ioan Bocșa. Sau dispăruților Rodica Bujor, Valeria Peter-Predescu, Efta Botoca, Ion Drăgoi și mulți alții. Repet, admirația mea nu se rezumă doar la enciclopedismul tău, la dimensiunile repertoriale ale zonei. Ci, îndeosebi, la conservatorismul lui. La îndârjirea, îndărătnicia cu care ai ținut ”cu dinții” de spiritul locului, lăsat de moșii și strămoșii tăi. E dovadă de mare caracter să îți menții o viață stilul, iar nu ”să te dai cu tineretul”. Firesc este invers: tineretul să se dea cu tine...
M-aș bucura ca rândurile mele să te surprindă în deplină sănătate. Atâta câtă ne permite Cerul la acestă vârstă. Și, mai ales, să constați regretul meu sincer că nu ți-am sărutat mâna la tine acasă. O fac acum, simbolic.
La mulți ani, Sofia Vicoveanca. Ție, spiritului și cântecului tău.
George Stanca, pamflet