Scrisorile lui Stanca. Dragă Stela Popescu,

Dragă Stela Popescu,

Te rog să nu glumeşti cu noi, să nu faci decât ce faci de o viaţă - numai glume bune. Ce este zvonul acesta, ce e gluma aia sinistră? că ai fi… Căci, Doamne, cât am râs cu tine la atâtea piese de teatru. La Revistă, făcând pereche cu Ştefan Bănică. Sau cu Sandu Arşinel. Cu care aţi ajuns pe vremea cealaltă spre final, să călcaţi pe urmele marelui Tănase, să şopârliţi guvernul. Doamne, ce talent ai! Ce fiori emiţi, transmiţi. Nu mă refer la vreun rol consistent, generaţia de azi nu cu asta te ştie, din păcate, ci la scheciul acela genial cu ”Ada, Ava, Eva”… de Oct. Sava.Ce carieră prodigioasă, ce popularitate la care nici că ar visa vreun politruc d-ăştia slăbănogi strânşi cu haina la un nasture, geluiţi şi pomădaţi…Tu, cu umorul tău, cu super, ultra, mega talentul să ne laşi? Ai bucurat lumea, ai apropiat cupluri, ai făcut poporul să iubească, să râdă sănătos, să râdă româneşte. Să râdă şi când stătea la coadă la carne, pâine, lemne, lapte, ouă şi când mai punea o haină pe el… Stela, Stela nu credeam că voi ajunge să scriu despre tine ceea ce scriu azi şi să cred în gluma asta nesărată, în ştirea asta care a blocat, ocupat toată presa, anume că te-ai dus! Ai plecat undeva, ai dispărut… te-ai ascuns, nu, nu pot să scriu ce ai făcut. E poate vreo ghiduşie, poate vreun banc cu ăia de sus, politrucii vechi şi noi… Poate, poate orice… dar nu că ai fi murit, Asta n-o cred!Refuz această glumă proastă. Cum să moară, domnule, Stela Popescu? Onorată Instanţă, domnilor, dragi români, fraţilor! Dnă Tamara Buciuceanu, Draga Olteanu! Voi, Victor Rebengiuc, Dorel Vişan, Dichiseanu, Piersic, Mitică Popescu! Voi ”optzeciştii”! Ucideţi această minciună, zvon calomnios!Stela, tu eşti Steluţa noastră, a râsului naţional românesc. Tu eşti eternă. Dincolo de pleiada genială a actorilor - şi ei un snop de genii. Tu eşti populara, adulata noastră Stea. Aceea pe care o ştie oricine, de la prunc la străbunică. Fiindcă, nu te-ai sfiit să ajungi şi la omul simplu. Tu, Stela, de abia acum când se zice că nu mai eşti, ai devenit un Mostru. Cum ne va fi fără tine? Fără… un Monstru Sacru al acestui amărât neam. Stela, te rog, te implor, lasă-te de glume d-astea! Te iubim, te adorăm! Nu merităm aşa ceva!Am să mă rog Domnului să ni te dea înapoi. Să nu te lase. Să-ţi încuie uşile Raiului. Stela, fă ceva şi tu! Zi că spusele astea despre tine îs doar un moft caragialesc, monşer!… Deşi, te-ai dus lin şi discret. Fără chinuiri. Ale tale. Alor tăi.Am să mă rog, Stela… am să mă rog… am să mă rog…