Scrisorile lui Stanca: Dragă Traian Băsescu,

La mulţi ani! Şi, să ştii că deşi tonul scrisorilor mele este răutăcios, acid, analcid, ironic, nu voi fi rău. S-a făcut deja o profesie din asta, în care sunt solde grase... Eu fiind neangajat, şomer anti-Băse, scriu gratis. Ca-n banc: „You are my friend, I kill you for nothing...".

Vreau doar să-ţi împărtăşesc amărăciunea mea privind serbarea de 1 Decembrie. Întâi că ea trebuia să se petreacă la Alba Iulia. Indiferent de cine este primarul acestui oraş, aici e vorba despre istorie. Apoi, e ziua Unirii patriei-mumă cu vechile ţinuturi. A Unirii, domnilor! Nu a dez-Unirii... Chiar dacă politica e lunecoasă ca o epidermă de blondă... toţi politicienii trebuiau să fie împreună. La Alba. Să se bucure împreună. Să dai mâna cu toţi. Căci poporul acesta nu a ajuns să se împartă nici în moldoveni, ardeleni, munteni, unguri, bănăţeni, olteni, bucovineni; nici în liberali, ţărănişti, pedelişti, udemerişti şi liber-schimbişti; ortodocşi, catolici, greco-... etc. Ci toţi sunt una... şi, bună-rea, om vedea: ROMÂNI!!!

Parcă avem o tradiţie încă din '90, când la Alba singurul erou real prezent, Corneliu Coposu, a fost huiduit. Pe vremea prefectului PSD Ioan Rus, după demonstraţie se dădea o masă imensă cu toată lumea, fără de culoare, sub acelaşi acoperiş. Acum câţiva ani, fiecare partid a închiriat la Alba câte un restaurant. Fiecare cu „aia" a mă-sii... Ca să serbeze, ce? Unirea! Care? A cui, mă, boilor, când voi vă­-mprăş­tiaţi, nu v-adunaţi? Aici e şi vina Preşedintelui.

De atunci, de azi, dintotdeauna. Căci, la vremea asta de sărbătoare, când în Bucureşti, pe bulevardul Decebal, dinspre Piaţa Alba Iulia spre Bariera Vergului, fluturau doar patru steaguri tricolore în balcoane - dintre care două erau ale mele... - omul care trebuia să adune românii ca o cloşcă era Preşedintele.

Regret, Traiane, că la ceasurile cele mai solemne şi înălţătoare pentru un neam, Preşedintele ţării a fost fluierat. Îmi este o mare ruşine... Mă doare chiar. Am senzaţia aia idioată de pe un stadion din Budapesta, când mi se fluieră imnul. Dar tu eşti Preşedintele nostru, nu eşti un străin. Sau nu mai eşti? Te aliezi cu loaza care ne fluieră imnul doar ca să mai ai puterea... nu, nu vreau să cad în politichie ca-ntr-o hazna...

Atâta vreau: să ne urăm - nu să ne urâm - „La mulţi ani!".

George Stanca pamflet