Scrisorile lui Stanca: Dragă Valentina Pelinel,

E un ocean de miciună. Un teatru jalnic. O ficțiune nedemnă, uneori, de condiția umană. Sunt extrem de dezamăgit.

Îmi aduc aminte, Valentina, cum te-a descoperit Mama Zina și ce entuziastă era! Atunci, când însoțeai o prietenă la preselecție și din spectatoare ai plecat... preselecționată. Manechin profesionist. Căreia Zina îi prevedea un viitor fabulos... Și a avut dreptate. Îmi amintesc că tatăl tău, bolnav, pe ultimele clipe ale vieții, a avut o viziune în ceea ce privea viitorul tău. E o legendă începutul tău în meserie...

Nu pot să cred, Valentina, că despărțirea ta e din pricina presupusei tale relații "americane" cu Cristi Borcea. Așa cum nu pot crede că băiatul ăsta modestuț culturalmente, cu un vocabular mimetic și pauper a putut să aibă relații cu atâtea femei frumoase. Mi-ai provocat o reacție moromeșiană... Fiindcă, Ilie Moromete se scula noaptea și plimbându-se prin porumbiște se întreba, citez din memorie: "Mă, ce-or vorbi ăia-n Parlament atâta?". La fel mă întreb și eu, noctambulit de-a dreptu: "Ce vorbeau femeile astea cu unu' ca Borcea?" Ce subiecte ? Retorică. Elenistică. Metafizică. Patristică? Să se fi redus romantismul și poezia la un strict limbaj al banului? Dacă e așa, intelectualii din țara asta ar trebui să se sinucidă. Nu mai au nici o șansă, bieții... săracii.

Nu pot, Valentina. Refuz să cred că tu în timp ce erai cu Cristi, om instruit, băiat subțire, ai fi putut măcar cocheta - nu presupun altceva - ... cu un Borcea. Sau, poate că există și un limbaj mai animalic, o comunicare nonverbalo-hormonală. O excitație financiară? Nu mă interesează musai dacă această insinuată relație a ta se confirmă. Aș refuza-o aprioric. Dar, nivelul meu de percepție a vieții, ar fi în acest caz, umilit... de iminenta realitate. Singura soluție, retragerea la mânăstire.

La mine mă refer ...

George Stanca