Scrisorile lui Stanca: Dragă Victor Rebengiuc,
Afirm asta din cultura mea teatrală. Ca un amator, să zicem, avizat. Având doar virtuţi de rocker, pe vremea studenţiei mele, când eram amic cu Moţu Pittiş în prioada Dan Aldea, Sfinx, "Muzică şi poezie" frecventam săptămânal Bulandra...
Sau ca să mă leg de doamna dvs Mariana Mihuţ, vă admir de când dumneaei juca Valentin şi Valentina cu Pittiş... apropo, unde făcea figuraţie un grup de studenţi dintre care se remarca un ochelarist numit Mălăele... eraţi măreţ în Furtuna... câte paranteze...
Nefiind cronicar pe atunci, adunând azi anii şi cărţile citite, aş putea schiţa un portret marelui actor care sunteţi. Lucru care mă onorează. Dar... viaţa nu prea v-a mai scos la vedere, nu ştiu de ce. Sau ştiu. Culmea, v-am "bârfit" de bine, recent, într-o noapte când pe la orele 01.30 m-a sunat Florin Piersic, pentru o scurtă convorbire de o oră şi jumate...
Nu-mi iert faptul că v-am ratat cu o scrisoare de ziua dvs, pe 10 februarie, când aţi împlinit 80 de ani. O fac acum cu o plăcere sporită. Repet, redescoperindu-vă cu două roluri de succes din filme.
Să nu mai adaug rolurile Bologa din Rebreanu, Pampon, Primarul din "Balanţa" Băeşu-Pintilie, Moromete-le din Preda-Gulea. Apoi, le iau de-a valma: Tipătescu, Bubnov, Astrov, Serebriakov, Jevakin; Brutus, Caliban din "Furtuna" Shakespeare-Ciulei (văzută de mine, de 6 ori!), Pelasgos, Regele Lear, Claudius... Doamne, copleşitor! În marile dicţionare de teatru veţi fi la litera U...de la "Uriaşi". Sau M de la "Monştri".
Apoi, mai e ceva de admirat, maestre: conştiinţa civică activă, intransigenţa faţă de pupincuriştii vechi, hârtia igienică din 22 decembrie '89; curajul de a afirma ATUNCI în public că eroii ca Mihai Viteazul sau Ştefan cel Mare vorbesc în filme ca la academia "Ştefan Ghiorghiu"... chiar şi... supărarea cu Stela în care am sesizat un regret discret, abscons pentru o mare actriţă...
Aş vrea să termin "en fanfare": iată, cultura noastră are destui "optzecişti." Cu care ne mândrim. Pe care îi iubim. Măcar noi, cei din linia a doua de vârstă. Care v-am "prins" jucând în plenitudinea vieţii.
Viaţă lungă!
George Stanca pamflet