Scrisorile lui Stanca: Dragă Viorel Păunescu,

11 iulie 2013 15:53   Vedete românești
Ultima actualizare:

Nu ştiu cum se face că mata, stelist autentic, fost investor (poate şi viitor...) al Stelei; mata, zic, şi cu mine, rapidist născut iar nu făcut, cum zice la Crez, suntem amici de o viaţă.

De câte ori ne-am certat, ne-am supărat noi din cauza fotbalului? Că asta pierdură concetăţenii noştri azi: respectul pentru om, vârstă, opţiune. Aici e chestie de sânge, legată tot de fotbal: avem sânge de olteni. Eu mai puţin. Tata nu mi-a lăsat decât temperamentul, mândria, îndărătnicia, respectul. Mama doar m-a născut în Giuleşti... Pe matale te ştiu din tinereţile mele.

Când bântuiam ca student, cu o legitimaţie de ziarist la revista unuiversitară „Amphion" şi intram gratis la programele de bar de la Melody. Unde erai mata! Cântau pe-acolo Vilmany, Magdin cu Marian Munteanu (nu revoluţionarul) şi italieneştile lui, detronat apoi de anglofonul Gil Dobrică; Zoe Câmpeanu sărăca ucisă la Los Angeles prin '94. Offf!, câte vedete au trecut pe-acolo, era să-l uit pe Andreescu. Ba, bântuia localul arabul bogat Anwar, fluturându-şi legenda de prinţ dezmoştenit cu o liotă de slugi şi o alta cu fetiţe dulci de Bucureşti.

Da, eşti o legendă vie a enterteinementului românesc! Nu vorbesc de azi. Azi ştie lumea cine eşti, ce hoteluri ai. Eu am rămas cu nostalgia... Nu mai vorbesc de calitatea spectacolelor. De atunci. De trupele de balet. Cu balerine. Nu prostituate mascate. Căci, acum cele mai mondene nighturi d-aci par nişte bordeluri cu sclipici, remixate, stoboscopite şi laserizate; cu fete care animă un sex chimic, o înghesuială, un moll de-un pol; cu sânziane, silicoane, cosânzene colagene, zâmbind felaţionist din boturi hialurice.

Gata!, că mi se pătează nostalgia. Ne-am revăzut recent, şi ţi-am redescoperit zâmbetul acela discret, subtil, tăcerea olteanului, care rar tace. Dar o face, bine temperată, pregătind, parcă, mereu o explozie. Eşti un om echilibrat, nea Viorel! Şi, mai ştii ceva?, eu am mai avut un feeling, un sentiment de comunicare profesională, cu fratele dispărut, cu nenea Valentin. Pe care-l admiram - era reciproc! - şi care mă vedea în diverse scheme al unui trust... N-a fost să fie. Oricum, repet, te respect ca pe un clasic al Bucureştiului. Tradiţional. Capitală turbată şi nocturnă a tinereţii mele. Rămâi mereu al meu şi - sper - eu al dumitale...

George Stanca

Mai multe