Scrisorile lui Stanca: Dragi tricolori, v-aţi cam bătut joc de noi...
Aţi fost mortali. Şi cinici. V-aţi cam bătut joc de noi. Şi de nervii noştri. Mai ales tu, Piţurcă. Şi nu mă mai refer deloc la meciul trist şi de kakao făcut cu ungurii.
Nici la gafele provenite din cele două defecte al selecţionerului: încăpăţânarea şi îndărătnicia. Care nu-s identice. Prima e conservatorismul ideilor fixe. A doua e mersul în retragere. Scriu doar despre Finlanda. Unde s-a început totul pe invers. Cu Tănase, care meciul trecut a intrat în repriza a doua, când nu a dat dinamismul pe care-l aşteptam. La fel, cu Stancu. Două ”mâini moarte” în meciul trecut. Fără de Sânmărtean.
Omul de creaţie sâmbătă. Ăl cu driblingul. Şi pasele. Numărul Unu. Fără de Rusescu, cel cu golul din meciul precedent. ”Piţurcă e nebun!” ”Trebuie schimbat”.”Afară! Demisia!” se gângurea belicos prin berărăia cât un hangar de supersonic. Căci, am vizionat meciul, cu o echipă a TVR, la berăria ”H” pe un ecran cât tarlaua moştenită de la tataie. Lumea murmura, mârâia, cârcotea, zic, împotriva lui Piţurcă. I se cerea demisia încă de dinainte de joc. Ce echipă de batjocură mai e şi asta de început? Mârâielile au crescut la pauză. Nu se scandau lozinci anti-Piţi, că nu era locul adecvat. Dar era o tensiune de mi s-a aprins chibritul singur pe masă. În fine, intră Sânmărtean.
Mult aşteptatul. Care părea apatic. Clorotic. Cu o melancolie metafizică. Cum fu toată echipa în primul mitan. Fără vlagă. Fără orizont. Fără idei. Să nu zic fără entuziasm sau abnegaţie, că mă face lumea nostalgic comunist. Placiditate. Morbiditate. Mămăligitate… Şi, deodată, alimentat parcă din toate frustrările seculare ale neamului, de la teritoriile furate - Basarabia, Herţa, Bucovina, Izmailul, Insula Şerpilor, Balcic - la bătăliile pierdute cu turcii, tătarii, cumanii, pecengii, avarii şi tâlharii (nu mai zic de huni că se supără…) vine demiurgic golul lui Stancu. ”Mână moartă”, ăla. Pus din corner de Sânmărtean. Şi, golul doi: Stancu. Pus, pas tot de Sânmărtean. Pe scurt, două goluri date de Sânmărtean prin Stancu. Piţurcă e iar mare pokerist! Cacealma grea... Am luat-o. Acum, după celestul exemplu al lui Luce cel Mic, Piţi ar trebui să-şi dea demisia. Să-şi bage capu-n nisip. La şeici. Iar dacă rămâne, să-l bage pe Sânmărtean să joace şi când doarme…
George Stanca, pamflet