Scrisorile lui Stanca. In Memoriam: Corneliu Vadim Tudor
In Memoriam: Corneliu Vadim Tudor
Bucuraţi-vă duşmani! A murit CV Tudor. Îmbătaţi-vă de fericire! Şi, voi ăştia, jurnaliştii peltici şi constipaţi. Şi ei, ăia fără de ţară. Nu vă mai deranjează Tribunul. Taifunul. Zgomotosul. Nu vă mai stă în gâţi. Cârcotaşul. Naţionalistul. Patriotul. Îmi permit astea cu dreptul unei generaţii comune. Nu am fost mai niciodată de aceeaşi parte. Excepţie, patriotismul.
Nu o dată m-a înjurat, calomniat… iar spre finalul vieţii s-a potolit. M-a citat copios, în publicaţiile lui… dar e creştineşte să ierţi. Eu te-am iertat, Cornele! Nu m-ai lovit de-adevărat, nici m-ai zgâriat. Ţi-am răspuns ca un adversar demn. Asta nu înseamnă că, precum alţii fundamental loviţi, te-am urât. Ei au tot dreptul să se supere pe tine. Să te ponegrească … Dacă a lovi memoria unui decedat mai e un gest cavaleresc. Îmi amintesc cu scârbă ligheanul de zoaie turnat pe Păunescu de lighioanele ”curajoase”, care au scos capul după moartea sa…
Multe i se pot reproşa lui Vadim. Jocuri oculte, securistice, politice, malversaţiuni, manigansiuni, calomnieri, porecle, colportări şi altele. Dar şi excesul de patriotism. Dragostea de ţară. Ne va lipsi fie fără voia noastră. Mai ales pe ”seceta” asta populată cu perverşi, ”diplomaţi” urmărindu-şi obiectivele strategice cu ardoare. Vadim era ”Nebunul” care rupea măştile adversarilor neamului. Care le dădea chiloţii jos făloşilor ce se credeau mai mari decât erau… Vadim era ”Clovnul naţional” care-şi permitea adesea să spună numai adevărul. Pe care mulţi nu l-au crezut.O să le lipsească celor cărora le-a rămas dragostea de ţară. Şi-s mulţi. Nu şi oportuniştilor. O să ne lipsească fermentul şi pigmetul care dădea fierberea şi culoarea scenei politice. Altfel, dincolo de patriotismul fervent, n-a fost un exemplu de polemist, ci un mare polemist. N-a fost un preţios al metaforei politice, dar a fost un ”cannonier” al ei. Când punea tunurile cuvintelor pe un adversar, acesta era deja mort. Păcat e că nu a pus mereu tunurile pe cine trebuia. Că a mai tras cu el în vrăbii. Dar acesta era omul. Cine în afara lui Dumnezeu poate să-l ierte, să o facă! Cine nu, nu! La criza pe care o parcurge, Ţara a sărăcit cu o redută. Aş spune, chiar, cu un flanc din apărare. Dumnezeu să te ierte, Corneliu Vadim Tudor. Păzeşte-ne, Doamne, Ţara!