Scrisorile lui Stanca: In memoriam Demis Roussos
La vreme de iarnă am ajuns ca viața să-mi ofere mai mult necrologuri, evocări ”In memoriam”, ”De profundis”, decât pur și simplu scrisorile mele ironic-drăgăstoase, acid-afectuoase, tandru-scârboase, care încep pur și simplu cu un ”dragă”.
Mă și gândesc să mă opresc puțin, poate ca să rup seria... Deschisă de bunul meu prieten Nae Manea. I-au urmat Florin Tudose, impozantul psihiatru. Valentin Nicolau, regretatul președinte al TVR și Nemira. Virna Lisi, actrița de vis, of! Madamme Valmy, celebra. Justin Capră, uriașul inventator. Luni, și Traian Zorzoliu, creatorul singurului muzeu neolitic din Europa, Drăgănești-Olt, s-a dus...La ”particular”, o trec și pe scumpa mea mătușă Steluța Stanca-Dimașu, rămasă pe veci în cimitirul Lavale din Montreal. În iarna asta, Domnul ne ninge cu decese... un ger diamantin și morți pe-alese...
Demis Roussos, dragi copii, a mângâiat tinerețile unei generații. Un an, 1974 vara și iarna, el și Garry Glitter, - ultimul devenit ...”Hitler” prin teroarea modei cântecelor sale - au dominat tot. Au împărțit lumea în două. Ei și restul, fiindcă erau considerați prea comerciali față de consacratele trupe și soliști rock. Lui Demis i se reproșa că este prea dulceag, prea romantic... și așa a ajuns la cele mai mari vânzări. Da, Demis venea cu dulceața însoritei Grecii - ce ironie a murit chiar în ziua unui scrutin electoral decisiv pentru poporul lui – cu texte simple, dar pline de soarele și de albul caselor de pe malul mărilor ce scaldă Elada. Cred că așa cum Beatles au fost înnobilați pentru aportul lor la faima Angliei și a băncii ei, el merita mai mult, fiindcă a fost promotorul perfect al frumuseților țării sale. Emblemă. Legendă. Icoană. Mai vechii fani rock îl știu pe Demis din trupa ”Aphrodite’ s Child”, cu hituri memorabile: ”Rain & Tears”, ”It’s 5 O’ Clock”, ”The End of the World” – sunt pe YouTube - unde Demis evolua alături de, ulterior, celebrissimul Vanghelis (Pappatanasiou).
Se duc corifeii. Rămân doar cicatricele culturale ale unei generații... Demis - legendă pentru Grecia. Simbol unic, cum noi nu prea avem decât în muzica de operă și sport... ”Goodbye my Love”, ”Forever & Ever”, ”Lovely Lady Of Arkadia”... cântece minunate de care se va bucura și Dumnezeu în amfiteatrul Lui ceresc...