Scrisorile lui Stanca. In Memoriam - Doina Cornea,

In Memoriam - Doina Cornea,

S-a dus şi ea… Marea eroină uitată. Popor fără memorie. Când ţi-ai uitat eroii ca popor eşti deja dus ! Mai avem niţel aer de- un centenar chinuit…Totul e vândut: sol, subsol, aer . Şi inteligenţa celor deştepţi şi disperaţi. Proştii, care votează pe un cârnat şi-o găleată, măcar acum să tacă!

Doina Cornea - o voinţă de fier. Sigur, mulţi dintre disidenţi au avut un suport . Al ei era fiica sa din Franţa. Doina Cornea, merită “măcar” o statuie. Dar cum să faci statuie unei femei puţină la trup, care avea o voce uneori agasantă, insistentă, îndărătnică? Pusă, nu pe mahalagisme, ci CONTRA unui regim. Totalitar. Militantă pentru libertate. Preocupată doar de Dictatură... Povestea cu statuia fu la fel când mai demult răposa”băbuţa” cu scalpul sub basma - da!, da! - “operată” de un securist zelos// animălos care i-a legat coada părului de cârligul lustrei şi i-a tras masa de sub ea ?... Cum să le faci statuie micuţelor “băbuţe”, Mari eroine ale Neamului? Dar un monument închinat lor, DA! Nu musai o franzelă-n ţeapă, dar…

Am cunoscut-o pe Doina Cornea. Prima oară am vizitat-o prin ‘92 la Cluj, acasă, unde simpaticul ambasador olandez se ducea în plin comunism cu bicicleta întrigând securiştii. Am ajuns la ea graţie dnei Prelipceanu, buna-i prietenă, al cărei soţ - doctorul disidentei - a fost asasinat ciudat… tot mergând pe bicicletă… Am vorbit mult şi multe. Caracter de muiere tare! Se autocerta… Am mai întâlnit-o odată. Pe când cu prima candidatură a lui Emil Constantinescu. I-am argumentat că împingerea lui în faţă era inoperantă. Nu era de acord. Şi, Emil a pierdut… 

Ceva lume - deh, populimea - nu prea o agrea. O agasa vocea ei, dar de acolo până la a pricepe vorbele ei era un kilometru de bibliotecă… În plus nu prea avea nici un trecut comunist, ca modelul “despot luminat.” Am o casetă de la Revoluţie, 29 ian 1990. În care Boboru înfuriat, pulimea excitată,” Bestia triomphante “voia să-l linşeze pe Coposu la sediu. Ăsta era poporul român, atunci. Aiurea, şi azi e la fel. Mai rafinat în prostie. L-a scăpat pe Senior cu mult tact Cazimir Ionescu persuadând prostimea înfuriată. Mi-e ruşine de ce am văzut… 

Căci, acum, când Doina Cornea a plecat, revăd animalismul criminal - Da! Da! Da! - ar acelor românaşi - şi-mi vine să borăsc. Sunt tot ăia, care apoi, au tăcut când s-a vândut tot patrimoniul. N-au au mai ieşit când un DIP nenorocit - arde-l-ar hainele alea de zeci de mii de euro pe el! - a dat petrolul ţării. Apoi, alţii aluminiul, oţelul, pădurile… Ca să mâncăm noi cartofi de import… 

Mă mir chiar cum Doina Cornea, disidenta agitată de grija poporului, a rezistat atâţia ani şi A TĂCUT! În fine, a obosit şi ea… şi s-a dus… să moară! Zile frumoase, acolo, Doina Cornea! Ai vrut binele unui popor care nu se merită nici pe sine …