Scrisorile lui Stanca. In Memoriam Eusebiu Ştefănescu

Pe 3 mai aveam în obicei să-l omagiem pe Sebi.

Aduna la un local totdeauna select numai prieteni. Oameni de teatru, tv. Cultură. Poeţi. Soţia. Sora. Fiul său. Actori. Regizori. Scriitori. Pictori. Era un adevărat şi serios festin. Cultural. Spiritual. Emulaţie. Jubilaţie. Niciodată, chef grobian. Paranghelie în sens manelist. Era o încântare ziua lui Sebi. Iată, a venit momentul când, noi, amicii lui, ne vom aduna, poate?, la “Scriitori”, la “Universitari” în grădină sau cine ştie unde, pentru a-l sărbători. Pe Sebi… fără Sebi. Nu l-a lăsat boala nenorocită să mai fie cu noi. Să ne felicităm. Să ciocnim cupele. Să ţină un recital de poezie - pentru care şi acum îi mulţumesc, fiindcă recita multe versuri de-ale mele - sau de muzică, folk, recital de flaut cu fiul său, Ionuţ etc. Ne distram consistent. Într-o emulaţie rarisimă.

Bănuiesc, cred că întreaga vervă, energie pe care Sebi le emana, în ultimii ani, mai puţin cei recenţi când era cvasi-stins, veneau din teama că aniversarea aceea ar putea fi ultima. Şi iată, că acum, când să numărăm încă una, lipseşte definitiv însuşi sărbătoritul. Revăzând o istorie a reuniunilor, fie şi bahice, cu mari artişti - o “Meseniadă”, cum o numesc eu, adică de “meseni” - festinurile cu Sebi pot rivaliza cu cele din trecut, cu Gigi Dinică, Ştefan Iordache. Memorabilă fu aceea de la “Şarpele Roşu”, unde premiera la “Cel mai iubit…” s-a serbat două zile şi două nopţi, continuu. Sau, cele de la “Car” din anii ’80, cu Pittiş, Titi Chesa, Sorin Ghiorghiu. Sau, mai recent, cele cu Gigi Mihăiţă, halterofilul viceolimpic Nicu Pavel, “Teo”, “Jurjacu”, Marcel... Vedeţi, cu vârsta toate aceste cândva numite “chiolhanuri” s-au spiritualizat. Au ajuns mai “cenacliere”. Mai blânde. Fiindcă alcoolul, care era rege, a devenit un mic pretext. Consider că şi aici, la agapele amicale, Sebi era tot aşa cum a fost ca actor, ca meseriaş, ca mare recitator: un As.Ar fi o bucurie ca ajungând “acolo”, tu, muritorule, să-ţi petreci restul...?vieţii? / nevieţii tot alături de al nostru Sebi. Au trecut nici cinci luni de când a plecat şi îmi este deja dor de el...