Scrisorile lui Stanca: Majestatea Voastră,
Mâine, 30 decembrie, se împlinesc 65 de ani de la cea mai tristă zi din viaţa ultimului Rege al României, Mihai I.
Aş putea continua cu fraza: „Poate şi a nefericitului popor român", dar mă abţin... Ne-aţi părăsit. A trebuit. Condiţiile istorice, politice o cereau. Imperios. Imperialist! După înşelătoria uriaşă adusă aliaţilor, cupidul Stalin şi-a întins tentaculele sovieto-ţariste şi asupra noastră. Căci el continua visul lui Petru I, cel al expansionismului rusesc până la Mediterana, nu musai cel al bolşevicilor.
Istoria vorbeşte chiar şi despre trădarea lui Churchill faţă de noi, în favoarea Greciei... nu mai este cazul să vorbim. Istoria nu revine... deşi uneori se repetă... Căci, mă întreb eu şi îi provoc şi pe acei antimonarhişti de aici de la noi măcar retoric, cum V-ar fi stat Majestăţii Voastre să să fiţi la decizie, alături de fiica hahamului din Buhuşi, tovarăşea Ana Pauker... Sau cu semi-doctul politruc marxist Dej?
Da, aţi plecat cu trenul plin de tablouri, bijuterii, bogăţii ale Patriei... Aşa de multe, încât a trebuit ca acolo, în Elveţia, să munciţi ca pilot de încercare şi să faceţi tot felul de meserii nedemne de un Monarh. „Foarte bine, aşa-i trebuie!", ar spune destui compatrioţi contaminaţi definitiv de idei stângiste, condamnaţi subconştient la o ideologie proletariană, fatalmente moştenită şi azi.
Mă număr printre modeştii români care v-au adulat şi continuă să o facă. În plus, Majestatea Voastră este printre ultimii martori şi implicaţi în trista, sângeroasa şi nemiloasa istorie a anilor '40. Am fost la Vesiox, am intrat în casa Majestăţii Voastre, am băut cupa de vin oferită de Regină. Sunt onorat.
La întoarcerea definitivă a Majestăţii voastre acasă nu a mai fost loc pe lângă Casa Regală, de câtă buluceală monarhică era... Aşa că, am stat discret în ale mele. Până azi, când vă prezint omagiile mele, cu ocazia aniversării acestei zile negre din existenţa Neamului meu semiconştient. Manipulat. Sinucigaş. Şi laş...
Da!, o spun eu, fără a comite impertinenţa de a Vă cere să-mi fiţi complice. Mi-o asum de unul singur şi chiar semnez:
George Stanca