Se fac diferențe la Exatlon? Kiriță, ras, tuns, frezat tot timpul
Pentru unii mumă, pentru alții ciumă. Oare concurenții de la Exatlon nu au parte de același tratament din partea organizatorilor? În timp ce ”Războincii” și „Faimoșii” se plâng că arată îngrozitor după două luni de concurs, Giani Kiriță este singurul care este tot timpul pus la punct.
Concursul sportiv de la Kanal D a început pe 9 ianuarie, atunci când a fost difuzată prima probă. Cu toții arătau impecabil.
Fetele erau vopsite, cu vârfurile tunse, iar bărbații apăreau cu părul scurt și cu bărbile aranjate. Unii dintre ei nu aveau chiar deloc păr pe față.
Acum, după două luni de stat în junglă fără mașină de ras, așa cum impune regulamentul, concurenții arată neîngrijit. Au bărbi lungi și o claie de păr.
”De când mi-au crescut barba și mustața, am dezvoltat un tic și tot timpul răsucesc părul pe deget. Trebuie să le cerem un aparat de tuns”, s-a plâns Vladimir Drăghia, alături de Cătălin Cazacu, într-una din emisiunile difuzate în martie.
Giani Kiriță însă nu a suferit nici o transformare în tot acest timp. Chelia îi lucește, deși se vede că i-ar putea crește păr în laterale, iar barba este la fel de aranjată.
Dacă te uiți la fotografiile de atunci și de acum, singurele diferențe sunt legate de greutate. În prezent, este mult mai slab.
Contactați telefonic pentru a ne explica dacă fostul fotbalist are tratament special, în sensul că și-a negociat acest detaliu în contract, reprezentanții Kanal D nu ne-au dat până acum un răspuns oficial.