Se face film după viaţa lui Dragoș Pâslaru. Acum 30 de ani a renunțat la actorie pentru a se face preot

7 decembrie 2019 20:56   Vedete românești
Ultima actualizare:

Viaţa complicată a fostului actor Dragoş Pâslaru care a devenit preot după ce a fost bătut de mineri în 1990 se transformă în subiect de film. Pelicula regizată de Vlad Păunescu se numeşte “Scară”, iar în rolurile principale au fost distribuiţi tineri actori.

De câteva zile, regizorul Vlad Păunescu filmează la studiourile Castel Film şi în mai multe locaţii din Bucureşti, Brăila şi-n alte oraşe din ţară pentru o peliculă ce se doreşte să aibă premiera pe 13 iunie 2020. La fix 30 de ani de la evenimentele şocante care i-au schimbat viaţa actorului Dragoş Pâslaru. Noul proiect se numeşte “Scară”, iar Click! a aflat că este vorba  despre povestea actorului de 68 de ani care a a fost bătut crunt de mineri în zilele de 13-15 iunie 1990, în Piaţa Universităţii.

Din cauza protestelor sale împotriva noii conduceri, instalată după revoluţia din anul 1989, proteste deosebit de puternice, autorităţile l-au numit pe acesta legionar, manipulând opinia publică. Astfel, o fotografie cu Dragoş Pâslaru, îmbrăcat în haina specifică Gărzii de Fier, a fost larg răspândită în acea perioadă, fără a fi menţionat câtuşi de puţin faptul că fotografia era luată din filmul “Drumeţ în calea lupilor”, în care actorul a jucat rolul lui Horia Sima. În urmă bătăilor, în dimineaţa zilei de 14 iunie, Pâslaru a intrat în comă. Fiind numit “erou”, de către un reporter, actorul român a spus: “Erou, eu?! Adevăraţii eroi sunt doar cei de sub iarbă”.

Dragoș Pâslaru s-a călugărit la 39 de ani

După ce şi-a revenit din comă, tânărul a simţit chemarea înaltă a unei trăiri monahale. Astfel, în anul 1990, la vârsta de 39 de ani, Dragoş s-a călugărit, iar acum se numeşte fratele Valerian. Deoarece unul dintre bunicii săi a fost din Olt, Pâslaru a ales Oltenia ca viitoarea sa casă. În 1996 s-a călugărit la Mănăstirea Turnu din Vâlcea, apoi a mers la „şcoala” monahală de la Frăsinei unde a învăţat ascultarea şi smerenia. În Mănăstirea Frăsinei a fost ucenic al cuviosului Ghelasie, un renumit duhovnic, care i-a călăuzit paşii. După moartea acestuia, părintele Valerian s-a mutat la Schitul Pătrunsa. Fostul actor a trecut prin toate etapele vieţii la mănăstire, iar în prezent este unul dintre cei mai căutaţi duhovnici din zona Olteniei, iar în 2014 a fost hirotonit preot.

În film, rolul acestuia va fi interpretat de Eduard Trifa şi alături de el vor mai juca Voica Oltean şi Ana Maria Guran, o echipă de actori din tânăra generaţie. “Este un proiect de suflet pentru echipa de la Castel Film şi pentru regizorul Vlad Păunescu. Se încearcă să nu se scape prea multe amănunte din culisele acestei producţii. Atunci când va fi gata vă aşteptăm la premiera de gală, unde sperăm să vină şi părintele Valerian sau aşa cum îl ştie o ţară întreagă, Dragoş Pâslaru”, ne-au mărturisit surse de pe platourile de filmare ale acestei pelicule. Ultimul proiect în care a jucat actorul Dragoş Pâslaru a fost acum 20 de ani în “Fii cu ochii pe fericire” regizat de Alexandru Maftei.

Mai multe