Se împlinesc 10 ani de la moartea lui Gheorghe Dinică! Actorul și-a întâlnit iubirea la 60 de ani

10 noiembrie 2019 19:51   Vedete românești
Ultima actualizare:

Gheorghe Dinică a murit în data de 10 noiembrie 2009, în urma unui stop cardiac. Actorul în vârstă de 75 de ani fusese diagnosticat cu disfuncţie multiplă de organe, şoc septic, insuficienţă cardio-respiratorie.

Regretatul actor Gheorghe Dinică s-a stins din viață în data de 10 noiembrie, în urmă cu 10 ani. Deși era un om care a iubit viața, acesta a preferat să nu își pună pirostriile decât atunci când a fost sigur că și-a găsit marea iubire. Gheorghe Dinică a încetat din viață după ce o perioadă bună de vreme fusese internat la secția de terapie intensivă a Spitalului de Urgență Floreasca din București. Pe 9 noiembrie fusese operat de colecist, dar avea și o infecție cu stafilococ auriu și candida.

Trupul său neînsuflețit a fost la acel moment adus în foaierul Teatrului Național din București unde a fost petrecut cu aplauze timp de 15 minute de aproximativ 2000 de persoane venite să-și ia rămas bun. A fost înmormântat în aceeași zi, în cimitirul Bellu, pe Aleea Gheorghe Dinică, denumită astfel în semn de omagiu.

În ultimii doi ani din viața sa, maestrul Dinică și-a petrecut timpul practicând meseria care l-a consacrat, jucând în serialele de televiziune „Inimă de țigan” și „Regina”, unde a interpretat rolul lui Aurică Fieraru, un bulibașă de șatră. 

Gheorghe Dinică nu s-a căsătorit până la 60 de ani

Actorul și-a cunoscut soția, pe Gabriela Dinică, prin intermediul unor prieteni, la o vârstă nu tocmai „fragedă”. Dinică s-a îndrăgostit atât de tare de aceasta încât la scurt timp a și cerut-o în căsătorie, însă prima oară a fost refuzat, Gabriela motivând atunci că era prea devreme, după doar câteva luni împreună. Actorul nu s-a lăsat însă și a făcut tot posibilul să ajungă la altar cu aleasa inimii sale. 

„Într-o dimineaţă, pe la începutul lui ianuarie 1996, a apărut într-o publicaţie o fotografie a lui Gheorghe Dinică dintr-un film şi un titlu mare: «Gheorghe Dinică s-a însurat». Atunci, Gheorghe mi-a zis: «Hai să ne căsătorim, dacă tot au scris. Să nu-i facem de râs». Asta a fost cererea în căsătorie a lui Gheorghe, pe care eu am acceptat-o", povestea soţia sa, în 2008. Pe 2 februarie 1996, Gabriela și Gheorghe Dinică au celebrat cununia civilă, apoi, mai târziu, cununia religioasă.

Printre rolurile marcante ale lui Gheorghe Dinică se regăsesc: Cadîr, din piesa de teatru „ Tache, Ianke şi Cadîr“, Caţavencu, din piesa de teatru „O scrisoare pierdută“, Pepe, din filmul „Filantropica“, Lăscărică, din filmul „Cu mâinile curate“, şi Aurică Fieraru, din serialele „Inimă de ţigan“ şi „Regina“. Cele mai faimoase replici pe care le-a avut maestrul rămân „Nu trage dom' Semaca! Sunt eu, Lăscărică“ şi „Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primeşte pomană“.

Mai multe