Se încing bucătăriile! Reguli noi şi feţe noi la «MasterChef» și “Chefi la cuţite”
Pe locuri, fiţi gata, start! Cele mai urmărite emisiuni culinare din România vor porni, umăr la umăr, din 13 februarie, la PRO TV şi la Antena 1. „MasterChef” revine nu numai cu juraţi noi, dar şi cu alte reguli, pe care Click! vi le prezintă în exclusivitate.
Din 13 februarie, de la ora 20.30, „MasterChef” (PRO TV) şi “Chefi la cuţite” (Antena1) încep lupta pentru audienţă. PRO TV pune în scenă sezonul al şaselea de la “MasterChef”, cu reguli complet schimbate, dar şi cu chefi nou-nouţi: Samuel Le Torriellec, Răzvan Exarhu şi Liviu Popescu. Dacă până acum concurenţii erau obişnuiţi să îşi prezinte singuri preparatele în faţa juraţilor, pentru a obţine cel mai râvnit şorţ din România, de această dată ei vor intra în grupuri la duel şi vor găti în faţa juraţilor un preparat dintr-o categorie prestabilită (n.r. desert, fel principal, aperitiv etc). Dintre miile de participanţi, doar o mică parte a fost selectată pentru a găti în faţa juraţilor.
Câştigarea duelului le asigură concurenţilor un loc direct în bucătăria MasterChef şi o şansă către premiul de 50.000 de euro. “Cei trei juraţi sunt de-a dreptul savuroşi! Se completează perfect, începând cu seriozitatea lui Chef Samuel Le Torriellec, umorul lui Chef Răzvan Exarhu, până la profesionalismul lui Liviu Popescu. Noi ne-am distrat foarte tare la filmări”, ne-a spus prezentatorul Răzvan Fodor. Show-ul de la Antena 1, “Chefi la cuţite”, a ajuns la cel de-al treilea sezon, pune la bătaie 30.000 de euro şi va fi difuzat în fiecare luni şi marţi, de la 20.30. De data aceasta, chef Cătălin Scărlătescu este decis să câştige, după ce colegii lui, Sorin Bontea şi Florin Dumitrescu şi-au adjudecat primele două sezoane.
„Aţi auzit de Bute? Cassius Clay? Mike Tyson? Sunt greu de oprit în acest sezon şi o să-mi iau revanşa”, spune Cătălin Scărlătescu. „Am deja experienţa unor echipe minunate în primele două sezoane şi cred că şi de data asta voi fi înconjurat de cei mai buni concurenţi”, crede Florin Dumitrescu. La rândul lui, Sorin Bontea îşi păstrează calmul care l-a consacrat şi spune că nimic nu-i va sta în cale: „Nu mi-e treamă de ei, eu vreau să am cu cine să mă lupt”. În toamna anului trecut, “Chefi la cuţite” a înregistrat audienţe colosale, fiind urmărit, în medie, de peste un milion de telespectatori pe ediţie. “MasterChef” nu a mai fost difuzat din decembrie 2015, când câştigător a fost Andrei Voica.
Revin şi show-urile de talente cu vedete
Sâmbătă, 18 februarie, de la ora 20.00, ne vom reîntâlni cu emisiunea “Te cunosc de undeva!” (Antena 1), care revine cu sezonul al 11-lea şi cu concurente sexy. Solistele Ruby, Sore, Anda Adam (e la a treia participare), Bianca Sârbu, Biu Marquetti, dar şi Alex Vasilache, Daniel Max Dragomir, Cuza (Iulian-Adrian Popescu) de la “Noaptea Târziu”, Liviu Vârciu şi Andrei Ştefănescu, se vor duela pe scenă.
La Pro TV este gata să înceapă un nou sezon din “Românii au talent”, cel de-al şaptelea. Cel mai probabil, acesta va fi introdus în grilă din 17 februarie, însă data nu a fost confirmată oficial. Cert e că juraţii Andra, Andi Moisescu, Florin Călinescu şi Mihaela Rădulescu au încheiat filmările şi sunt pe poziţii.