Se însoară la anul, însă Mihai Alexandru nu a uitat-o pe Nicola! Avem dovada!

7 noiembrie 2018 14:16   Vedete românești
Ultima actualizare:

Până în 2005 au format un cuplu, atât în viaţa reală cât şi în cea profesională, până au hotărât să divorţeze după 15 ani de căsnicie. Compozitorul Mihai Alexandru şi solista Nicola s-au reîntâlnit marţi seară pentru o nouă colaborare, iar muzicianul ne-a povestit că este pregătit să se însoare anul viitor.

Au trecut 13 ani de când s-au despărţit, însă Mihai Alexandu, care împlineşte 53 de ani pe 9 noiembrie, şi Nicola, care a împlinit 50 de ani pe 5 noiembrie, au rămas apropiaţi, mai ales că au doi copii împreună, pe Maria si pe Jonathan. Cei doi au fost surprinşi marţi, 6 noiembrie, pe platourile de filmare de la „Provocarea starurilor”, de la TVR1, show prezentat de Andreea Bănică, unde compozitorul este mentorul unor tineri concurenţi.

Nicola a avut o filmare pentru o ediţie viitoare ca şi jurată, sâmbăta aceasta urmând să îi vedem în juriu pe Oana Sârbu, Ileana Şipoteanu şi Gabriel Cotabiţă. „Sunt mentor la această emisiune, iar într-o ediţie viitoare e jurată şi Nicola, alături de Daniel Iordăchioaie şi Alin Oprea. E prima oară când colaborez cu Nicola după 13 ani, deşi ea zice că sunt 15  ani. Dar eu ştiu mai bine. Avem păreri diferite, dar ne înţelegem, avem nişte copiii de crescut. I-am mai făcut o piesă, dar nu s-a întâmplat nimic şi, până la urmă, i-am dat-o altcuiva. Lucrez cu mai mulţi tineri, dar şi cu Aurelian Temişan şi alţi interpreţi”, ne-a povestit Mihai Alexandru.

Cât despre viaţa particulară, compozitorul ne-a făcut o dezvăluire în exclusivitate. “Mă însor la anul, cu iubita mea, Alina. Am cerut-o deja în căsătorie şi anul viitor o să facem nunta”, ne-a povestit Mihai Alexandru, într-o pauză la filmările pentru emisiunea „Provocarea starurilor” care se difuzează pe TVR 1, în fiecare sâmbătă, de la ora 21.00. 

Are două căsnicii la activ

Compozitorului Mihai Alexandru nu prea îi prieşte în căsnicie, dar iată că e decis să facă din nou pasul cel mare. Vreme de 15 ani a rezistat lângă solista Nicola şi alţi şase i-a petrecut alături de Oana, profesoara de pian de care a divorţat în 2014. În 2015, la finala naţională Eurovision de la Craiova, compozitorul s-a afişat cu o altă iubită, Ioana, însă nici acea relaţie nu a funcţionat. Frumuşica Alina Miola, absolventă de Jurnalism, i-a pus inima pe jar din 2016, iar cei doi îşi fac acum planuri de nuntă.  

Mai multe