Se lasă cu scântei între Brenciu şi Bănică jr.

26 decembrie 2015 20:00   Vedete românești
Ultima actualizare:

Rivalitatea dintre Horia Brenciu (43 de ani) şi Stefan Bănică jr (48 de ani) a ajuns la cote înalte. Cei doi cântăreţi se vor lupta duminică seară pentru obţinerea titlului de cel mai tare profesor de muzică.

Horia şi Ştefan au ajuns în finala X Factor cu câte doi reprezentanţi fiecare, iar cel care va câştiga concursul îi da aduce, automat, şi titlul mult dorit antrenorului său.

Duminică seară, de la ora 20.30, Antena 1 va transmite finala concursului X Factor. Pe scenă se vor duela elevii pregătiţi de Horia Brenciu versus cei ai lui Ştefan Bănică jr. Una dintre trupele Bravissimo şi B 52 va încerca să îi aducă un nou trofeu lui Brenciu, iar de cealaltă parte Xenia Chitoroagă și Florin Răduță vor face tot posibilul să dovedească faptul că Bănică merită să câştige anul acesta concursul. Cei patru finaliști din acest sezon vor cânta în această seară alături de mentorii lor, Horia Brenciu și Ștefan Bănică. Marele învingător, ales în urma voturilor telespectatorilor (prin SMS la 1313), va pleca acasă cu premiul cel mare, în valoare de 100.000 de euro.

Marea surpriză a semifinalei din seara de Crăciun a venit din partea lui Andrei Ioniță, poreclit “cuşmă”, care, deşi a fost dat ca favorit la marele premiu, nu a primit suficiente voturi din partea publicului. Dar, el a părăsit semifinala cu un mare câştig: a cântat alături de Grigore Leșe în spectacolul de Crăciun al renumitului solist, promotor al tradiţiei româneşti.

Mai multe