Se pregătește Celia să devină din nou mămică? «Îl primim cu braţele deschise»
Celia a vorbit, în cadrul unei emisiuni, despre momentele frumoase petrecute alături de soțul ei în frumoasa vacanță pe care cei doi au organizat-o recent, în Santorini. Cântăreața a explicat și care au fost motivele principale pentru care au ales să plece în destinația de vis, mărturisind că în acest fel au reușit să-și rezolve câteva probleme conjugale. De asemenea, vedeta a susținut că în cazul în care ar fi însărcinată, îl așteaptă pe bebeluș cu brațele deschise.
Celia a trecut prin momente dificile în decursul acestui an, după ce vedeta a pierdut o sarcină. Mai mult decât atât, în presă se zvonea tot mai des că relația cântăreței cu soțul ei începuse să se deterioreze, artista recunoscând recent că au avut câteva probleme. Celia a dezvăluit, însă, că nu s-a pus niciodată problema divorțului și că vacanța în Santorini în care cei doi soți au plecat cu ocazia zilei ei de naștere a avut și un altfel de scop, nu doar sărbătorirea sa.
Celia, despre vacanța de vis din Santorini
Se pare că cei doi au dorit să încerce să petreacă cât mai mult timp împreună, pentru a-și aminti care sunt motivele pentru care s-au îndrăgostit unul de celălalt, dându-și seama că în acest mod își pot rezolva problemele conjugale. Celia a mărturisit că ea și soțul ei, Ardeli Ancuţa, au stat trei zile închiși în camera de hotel, bucurându-se unul de compania celuilalt.
„Am stat trei zile închişi. Efectiv nu am ieşit. Chiar eram atât de fericiţi! A fost extraordinar. Ne-am adus aminte de ce ne-am îndrăgostit unul de celălalt”, a dezvăluit artista în ceea ce privește vacanţa din Santorini de care s-a bucurat de ziua ei de naștere. Se pare că cei doi soți au sărbătorit cum se cuvine evenimentul, motiv pentru care ar exista posibilitatea să vină pe lume un nou membru al familiei.
Celia este pregătită să devină din nou mamă
Prezentă în platoul emisiunii „Răi Da' Buni”, cântăreața a dezvăluit că un alt „sufleţel” ar fi bine venit în viaţa lor și că ar fi pregătită dacă acest lucru s-ar întâmpla, dezvăluind că sunt șanse ca în viitor să mai apară un bebe. „Aş putea să spun că am dat şansa asta. Dacă e să se întâmple, o să se întâmple, dar asta numai Dumnezeu ştie ce va fi de acum încolo. Dacă e să mai vină un sufleţel, îl primim cu braţele deschise. Dacă nu, suntem super bine că suntem trei oricum”, a mai adăugat artista. Celia mai are un băiețel alături de Ardeli Ancuța, pe nume Angelo.